Actualitate

Ping-pong cu epurarea levigatului de la Pata Rât. În cât timp staţia de osmoză adusă de CJ Cluj va fi INUNDATĂ de zeama toxică?

După ce a declarat că nu va mai fi adusă o staţie cu osmoză inversă pentru tratarea levigatului la Pata Rât, preşedintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tişe, s-a răzgândit. Activiştii de mediu atrag, însă, atenţia că stația de osmoză inversă va fi tot timpul inundată de lacul de levigat care are un debit considerabil.

Consiliul Judeţean s-a lăudat, miercuri, că a predat societății Process Engineering SRL amplasamentul pe care vor fi edificate cele două bazine de decantare și neutralizare, respectiv stația de epurare a levigatului provenit din depozitul de deșeuri de la Pata Rât. 

Potriviti instituţiei, format din două parcele în suprafață totală de 5.525 mp, terenul deținut în coproprietate de șase persoane fizice a fost închiriat de Consiliul Județean Cluj în baza unui contract de locațiune pe o durată inițială de un an, contract ce poate fi prelungit ulterior prin acordul părților. Consiliul Judeţean nu menţionează însă cât plăteşte pentru închirierea acestui teren.


Alin Tişe mai menţionează că Apele Române şi-au dat avizul astfel că “operațiunile vor începe cu realizarea construcțiilor civile necesare, respectiv a bazinelor de decantare și neutralizare, după care va fi amplasată și dată în funcțiune stația de epurare”.

La începutul lunii decembrie, activiştii de mediu spuneau că au descoperit încă un lac de levigat concentrat, iar levigatul din lacul de Marea Neagră de 9 hectare curge nestingherit către Someș, cu un debit considerabil.


“Planul Tișe are probleme serioase. În 28 noiembrie Tișe spunea că CJ a închiriat 5200mp pentru instalații, una pentru tratarea levigatul concentrat și alta pentru decantarea lacului de levigat. Dar instalația cu osmoză inversă care o să curețe doar levigatul concentrat și care presupune montarea a două bazine de decantare de 550 mc, are nevoie de 3600mp. E clar că pe spațiul rămas de 1600mp Tișe nu are unde să instaleze două bazine de decantare mari (în studiul celor de la Universitatea Tehnică de la Timișoara se vorbește de două bazine de 1000mc) plus restul instalației. Instalația cu osmoză inversă nu are capacitatea să gestioneze debitul Râului Negru, care curge acum nestingherit către Apahida, acum și cu un bonus de afluent de levigat concentrat. În concluzie: stația de osmoză inversă o să fie tot timpul inundată de lacul de levigat din amonte pe care Tișe nu-l poate controla. Și levigatul va curge. O să curgă dosarele penale? După o vreme. Cei afectați pot să facă bărcuțe de hârtie din ele și să le lanseze pe Râul de Levigat. Bărcuțele nu o să oprească levigatul și nici nu o să-i repare sănătatea, refacă pământurile, și mai ales nu o să reabiliteze o zonă a cărei dezvoltare e compromisă”, spunea Szakáts István.

La sfârşitul lunii noiembrie, Garda Naţională de Mediu a amendat, din nou, Consiliul Judeţean Cluj cu 80.000 lei pentru problemele de la groapa de gunoi de la Pata Rât.


Consiliul Judeţean plăteşte 39.000 de euro pe lună pe o staţie de osmoză care la ora actuală aşteaptă în Germania să fie adusă la Pata Rât. Reprezentanţii firmei care au încheiat un contract cu Consiliul Judeţean (CJ) Cluj pentru aducerea unei staţii de osmoză inversă pentru epurarea levigatului de la Pata Rât au declarat că instalaţia de osmoză inversă este pregătită din 20 octombrie pentru a fi instalată.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Cluj, Grigore Crăciun, a declarat că problema levigatului trebuie să fie rezolvată cât mai repede, deoarece acesta ajunge în râul Someş.


Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj

Rezolvarea problemei levigatului de la Pata Rât intră într-o nouă etapă întrucât odată cu îndeplinirea acestei proceduri demarează efectiv lucrările de amplasare a întregului sistem de epurare, prin osmoză inversă, a levigatului scurs din corpul depozitului” (13 decembrie)


"Pentru că nu mai există nicio situație de urgență și nu a fost instituită starea de alertă, am oprit demersurile pentru exproprierea terenurilor pe care urma să montăm stația de osmoză inversă. Nefiind stare de urgență nu mai putem să facem cheltuială pe o stație de levigat care nu este prevăzută în contract cu constructorul. (...) Ar fi fost o cheltuială suplimentară de un milion de lei din bugetul Consiliului Județean" (30 octombrie)

Ultimele Stiri
abonare newsletter