Actualitate

Reacţia primarului Emil Boc după dezvăluirile în cazul Lucan: Sunt foarte RELAXAT

Primarul Emil Boc susţine că este “foarte relaxat” în ceea ce priveşte contractul de concesiune pentru realizarea clinicii Lukmed, acesta afirmând că l-a ajutat pe medicul Mihai Lucan “cu ce l-a ajutat legea”.

“L-am ajutat cu ce l-a ajutat legea (n.red. pe medicul Lucan). Dacă a avut un cadru legal, l-am ajutat. Cum l-am ajutat şi pe domnul Ungureanu când a primit foarte multe finanţări de la primărie pentru asociaţia pe care o avea sau pe care o mai are. Nici nu mai ştiu dacă o are. Oricine în Clujul ăsta dacă are un cadru legal, beneficiază. Dacă legea i-a permis, a fost ajutat. În cazul domnului Lucan, paradoxal, contractul iniţial prin care s-a acordat asocierea pentru realizarea clinicii Lukmed s-a făcut în 2004 înainte ca eu să fiu primar. Nu primarul Boc a promovat proiectul de hotărâre prin care s-a făcut asocierea între Consiliul Local şi Lucan pentru terenul acela. S-a stabilit un teren de 1000 metri pătraţi, 70.000 de euro, durata concesiunii 45 de ani. Eu nu am venit decât să detaliez aceste prevederi care erau făcute înainte ca eu să fiu primar. Dar dacă legea i-a permis acestu lucru. A fost o hotârâre legală de Consiliu Local aprobată. Evident că acest lucru a mers mai departe. Din punctul acesta de vedere sunt chiar foarte relaxat şi sunt un pic uimit de virulenţa cu care acum trece pe plan politic domnul deputat şi încearcă să atace politic un demers legal făcut de Primăria municipiului Cluj-Napoca. Primarul nu poate da ceva decât dacă este lege şi hotărâre de Consiliu Local”, a spus Boc la emisiunea jurnalistului Lucian Danciu la un post de radio.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat miercuri că Emil Boc l-a ajutat pe Mihai Lucan cu o concesiune pentru clinica privată Lukmed.


"El a fost ajutat în Cluj de Emil Boc. El nu putea să facă business-ul numit Lukmed fără domnul Boc. O să vedeţi în succesiunea de hotărâri de Consiliu local cum se facilitează din ce în ce mai mult acest business numit de pacient 'Lucfurt'. Domnul Emil Boc a fost operat de profesorul Lucan şi la clinica de stat şi la clinica privată. Domnul Boc l-a numit consilier personal. Mă întreb, văzând ce personaj malefic este Lucan, ce anume l-a învăţat domnul Lucan în calitate de consilier pe probleme de Sănătate pe domnul Boc? Am făcut o sesizare să fie anchetat domnul Boc, să fie anchetat domnul Funar, care a oferit prima concesiune făcută pe nişte privilegii pe care profesorul Lucan le putea oferi acestor persoane. În cazul de faţă, domnul Boc a avut o problemă de sănătate şi mergea pe un anumit circuit, fără să dea niciun leu, ori la clinica de stat, ori la clinica privată (...) Dacă vreţi o reţetă de succes în afaceri, aceasta este - primeşti aproape de centrul Clujului 1.000 de metri pătraţi. Faci o clinică privată. În acea clinică privată, care este construită pe o concesiune a Primăriei, faci un profit de minim un milion de euro pe an", declara miercuri Emanuel Ungureanu, după o vizită la DIICOT.

Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter