Actualitate
Avertizare cod ROŞU în una dintre zonele turistice preferate de români
Sunt inundaţii masive în Grecia, ţară în care îşi petrec vacanţa mii de români şi a cărei economie depinde de industria turismului.
Serviciul Naţional de Meteorologie din Grecia (EMY) a emis un cod roşu de vreme extremă, inclusiv ploi abundente şi furtuni puternice, relatează site-ul publicaţiei Greek City Times.
Vremea s-a înrăutăţit încă de marţi, fiind ploi abundente în mai multe părţi ale ţării.
Printre zonele inundate se numără şi localităţile Mandra, Larissa şi Kanalia, unde aproximativ 30 de case au fost luate de apă.
De asemenea, regiunea centrală a Greciei a fost afectată de ploi.
Într-o staţiune din peninsula Halkidiki, torentele de apă formate în urma ploilor torenţiale au măturat totul în cale, inclusiv maşini şi mobilierul teraselor de pe plajă. La fel s-a întâmplat şi în apropiere de Volos, unde apele au intrat in zeci de case iar pompierii au intervenit ca să-i salveze pe turişti şi localnici din calea puhoaielor. Jumătate din Grecia este, astăzi, sub cod roşu de furtuni. Cealaltă jumătate, sub cod portocaliu.
O stradă din staţiunea grecească Nikiti, din nordul ţării, s-a transformat rapid într-un veritabil râu învolburat. Apele au rupt asfaltul, au scos pomi din rădăcini, au inundat case, curţi şi magazine.
Zeci de vehicule au fost avariate de pietrele şi lemnele aduse de torentele. Unele maşini au fost luate de ape şi au ajuns până în mare.
Plajele au fost şi ele inundate şi acoperite de gunoaie, iar terasele au fost distruse de viituri. Pompierii au răspuns la sute de apeluri de urgenţă venite de la localnici şi turişti.
Volos, o zonă unde îşi petrec vacanţele mulţi români, a fost de asemenea, afectat de vremea rea. Ploile torenţiale au umflat un râu iar apele revărsate au luat cu ele maşinile aflate pe o şosea. Un tânăr rămas în vehculul care plutea în mijlocul puhoaielor a fost salvat de pompieri.
Au fost inundaţii puternice şi în Mandra, una dintre suburbiile Atenei. Imaginile surprinse de localnici arată cum apa strânsă pe străzi trecea de jumătate de metru.