Actualitate

Problema apei curente în unele şcoli din Cluj va persista multă vreme

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în unele şcoli din sate mai izolate problema apei curente va persista încă mulţi ani din cauza costurilor mari.

"E o discuţie veche care nu va putea fi rezolvată pe termen scurt, pentru că e vorba de investiţii de foarte multe milioane de euro ca să introduci apa potabilă într-un sat la cinci kilometri sau 10 kilometri de centrul de comună, în condiţiile în care satul respectiv are o populaţie de 60, 70, 100 de oameni. E o chestiune care va persista mult timp de acum înainte", a spus Valentin Cuibus, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, numărul şcolilor fără autorizaţie sanitară de funcţionare este în scădere în judeţul Cluj.

"Şcoala va începe în toate unităţile de învăţământ din judeţ. Mai sunt locuri în care vor continua lucrările, dar fără să afecteze desfăşurarea procesului de învăţământ. (...) În privinţa autorizaţiilor de funcţionare, este o creştere de trei procente a autorizaţiilor pe obiective, la 87%. Diferenţa de 13% este practic pe mediul rural, nici măcar nu sunt în centrele de comună, ci în sate şi este cauzată în mare măsură de lipsa apei potabile şi a apei curente", a explicat şeful ISJ Cluj.

Etichete: cluj scoala
Ultimele Stiri
abonare newsletter