Actualitate

Clujeanca Dana Gîrbovan, despre dezbaterile din forurile europene: Tema justiţiei, folosită ca ARMĂ în confruntări

Preşedintele Uniunii Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, a vorbit, într-un interviu pentru Mediafax, despre dezbaterile privind justiţia în forurile europene, declarând că aceasta este folosită mai degrabă ca armă politică.

„Discursul despre justiţie este denaturat politic, tema justiţiei din România fiind folosită, şi la nivel european, mai degrabă ca armă în confruntări politice”, spune preşedintele UNJR, în contextul dezbaterilor din ultima perioadă din comisiile sau plenul european.

Totodată, aceasta susţine că: “Dacă se doreşte o dezbatere cu adevărat pe tema statului de drept, atunci este nevoie de o analiză comprehensivă a situaţiei justiţiei din România, care să nu fie redusă numai la anumite aspecte ale anticorupţiei care dau bine la presă sau la electorat".


Dana Gîrbovan a amintit şi de o sesizare transmisă cu privire la ingerinţele SRI în justiţie, care a rămas la acea vreme fără ecou. “Cu alte cuvinte, problema ingerinţei serviciilor de informaţii în justiţie nu este problema birocraţilor de la Bruxelles.  Dar dacă aceasta nu este problema lor, o problemă care s-a dezvoltat sub “monitorizarea şi verificarea” experţilor şi birocraţilor Comisiei Europene, atunci de ce îi “preocupă” şi “îngrijorează” procesul legislativ din România? Au încredere aceştia în autorităţile române doar într-un caz, iar în celălalt nu?”

Preşedintele UNJR a vorbit şi despre OUG 6 din 2016, în baza căreia a fost semnat protocolul secret dintre PG şi SRI, dar şi despre completele de 5, care a ajuns nu motiv de sesizare la CCR.


"A încerca să limitezi, bagatelizezi sau minimalizezi aceste demersuri, doar pentru că ele folosesc şi unor anumite persoane, este pur si simplu un act iresponsabil, deoarece permite ca starea de incertitudine şi suspiciunile de nelegalitate să planeze asupra tuturor cauzelor judecate de aceste complete. Ceea ce este legal, este legal pentru toată lumea, iar ce este ilegal, este ilegal pentru toată lumea. La fel, competentele puterilor şi autorităţilor în stat sunt stabilite de Constituţie, iar respectarea limitelor lor este garantată de Curtea Constituţională, motiv pentru care Curtea soluţionează conflictele de competenţă între aceste autorităţi, atunci când ele apar", a afirmat Dana Gîrbovan.

abonare newsletter