Actualitate

La Cluj ninge liniștit, trei sferturi de țară se află sub COD GALBEN de ninsoare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică după-amiază, atenţionări meteo Cod galben de ninsori, lapoviţă, ploi şi intensificări ale vântului pentru 32 de judeţe şi municipiul Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, de duminică, ora 22:00, până luni, ora 10:00, în Oltenia, vestul, centrul şi nordul Munteniei, vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă, iar în dimineaţa zilei de luni, 19 noiembrie, treptat ninsorile se vor transforma în lapoviţă şi ploaie.

Temporar vântul va avea unele intensificări cu viteze în general de 40-50 km/h.


De asemenea, de duminică, ora 22:00, până luni, ora 22:00, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, Munţii Banatului, Moldova, estul şi sudul Transilvaniei, temporar va ninge în general moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local mai consistent.

Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45-55 km/h, în special în sudul Moldovei.


Luni, între orele 3:00 - 18:00 în Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55-75 km/h. Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi local 30 l/mp.

Doar nouă judeţe nu se vor afla sub Cod galben, respectiv Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.


ANM avertizează însă că local şi temporar, ninsori cu depunere de strat de zăpadă vor fi şi în Transilvania.

Ultimele Stiri
abonare newsletter