Actualitate

Trei tineri, reținuți pentru jefuirea locuințelor din Cluj. AU FURAT TOT ce le-a picat în mână!

Polițiștii clujeni au depistat și reținut trei bărbați bănuiți de comiterea mai multor furturi. Prejudiciul, în valoare de circa 25.600 de lei, a fost recuperat.

Potrivit IPJ Cluj, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 6 Poliție au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați, de 20, 22 și 30 de ani, din Apahida, bănuiți de comiterea mai multor furturi.

Conform probatoriului administrat, în perioada decembrie 2018 - ianuarie 2019, cei în cauză ar fi pătruns, fără drept, în trei imobile de pe raza municipiului Cluj-Napoca și ar fi sustras tot ce le-a picat în mână, de la cric hidraulic, materiale de construcție, drujbă, uși din lemn, boiler electric sau mașină de spălat, până la cuptor cu microunde, ceas de perete, veselă, covor, combină frigorifică etc.(vezi galeria foto), în valoare de circa 25.600 lei.


În urma identificării și depistării celor trei, prejudiciul a fost recuperat integral. În cursul zilei de marți, magistrații i-au plasat pe cei trei sub control judiciar. Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prevăzută de Codul penal.

Cu un caz asemănător s-au confruntat și polițiștii de investigații criminale din Dej, care au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de doar 17 ani, din Dej, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.


Conform cercetărilor efectuate, la data de 13 ianuarie, băiatul în cauză, împreună cu alți doi bărbați, ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din Dej, de unde ar fi sustras unelte electrice, precum rotopercutoare, mașini de găurit, malaxor sau ferăstrău circular, cauzând un prejudiciu total de circa 4.000 de euro. Toate persoanele implicate au fost identificate la data de 15 ianuarie, iar în urma investigațiilor efectuate, în data de 21 ianuarie, polițiștii au reușit să recupereze integral prejudiciul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter