Actualitate
Preluarea străzilor private intră în linie dreaptă: „Primii care vin vor beneficia de astuparea gropilor!”
Primarul municipiului Cluj-Napoca a anunțat că proiectul de hotărâre privind preluarea străzilor private va fi discutat în Consiliul Local.
Pentru ca străzile aflate momentan în proprietate privată să fie preluate de municipalitate, acestea trebuie să îndeplinească câteva condiții. Sunt luate în considerare doar cele cu circulație publică nelimitată (!atenție, cele prevăzute cu barieră nu vizate). De asemenea, terenul pe care este construit drumul trebuie să fie reglementat prin PUZ sau PUD. Străzile ar urma să fie preluate în ampriza existentă (indiferent de lățime).
„În luna aprilie, cel mai probabil, va intra pe ordinea de zi, proiectul de hotărâre pentru simplificarea procedurii de preluare a străzilor private. Ne adresăm străzilor din Bună Ziua, Europa și alte părți ale orașului, pentru care astăzi Primăria nu are posibilitatea legală nici să pună iluminat stradal, un coș de gunoi, nici deszăpezire, nici să spele strada sau să o asfalteze, pentru că sunt proprietate privată, nu sunt cedate Primăriei”, a precizat Emil Boc, la un post de radio local.
Edilul a dezvăluit că noul Cod Civil a fost simplificat, a apărut instituția renunțării la drept, iar „primul venit va fi și primul servit”. Astfel, primii care vor veni să predea strada vor câștiga întâietate în astuparea gropilor. Boc a precizat că cetățenii nu vor mai fi nevoiți să facă cadastrarea și intabularea străzilor. Aceștia sunt rugați să actualizeze extrasul de carte funciară și să meargă la notar unde, pe baza unei declarații, vor putea dona strada autorităților locale.
„Nu le cerem să facă și cadastrarea străzii și intabularea, le cerem doar, pe baza noului Cod civil în vigoare, să meargă la notar. Acolo dau o declarație că renunță la acest drept în favoarea primăriei, primăria va cere actele notariale, propunerea intră în Consiliul Local, iar Primăria preia acea stradă. O intabulează, o cadastrează, iar a doua zi poate interveni să astupe gropile acelea mari de care se plâng proprietarii”, a dezvăluit Boc.