Actualitate

Carnavalul venețian adus pe scenă de către studenții Facultății de Teatru

„Și poțiunea...?”, o comedie savuroasă, spectacol Commedia dell’Arte a fost prezentat de către studenții de anul III din cadrul Facultății de Teatru și Film din Cluj-Napoca.

Sursă foto: Raul Stan Sursă foto: Raul Stan

Înainte de a trece la prezentarea spectacolului pus în scenă de către studenții de anul III din cadrul Facultății de Teatru și Film, clasa Ionuț Caras și Mara Opriș, care a durat trei ore (dar nu a plictisit nici măcar o clipă!) ar fi necesară o scurtă incursiune în Commedia dell’Arte.

Commedia dell’Arte

Commedia dell’arte, conform originalului din italiană, însemnând „comedia artiștilor / breslei artiștilor”, este o formă a teatrului de improvizaţie, ale cărei origini se găsesc în Italia secolului al 16-lea, care a ajuns la un anumit apogeu al popularității sale un secol mai târziu, fiind practicată până în ziua de astăzi. Spectacolele perioadei de început erau în majoritatea lor lipsite de vreun text scris, se desfășurau în aer liber cu foarte puține decoruri.


Fiecare personaj apare cu identitatea lui aducând noutatea și neprevăzutul în spectacol.

Fiecare personaj era creat pe o singura idee- de unde și denumirea de personaj masca pornindu-se desigur și de la faptul că actorii jucau mascați. Dar dincolo de existența reală a măștii, exista construcția psihologică, cu o singură direcție de dezvoltate: Pulcinella – trândav, pungaș, mâncău; Brighella – intrigant, deștept, viclean, răutăcios; Arlecchino – pierde-vară, naiv, vesel etc.


Nici spectacolul „Și poțiunea...” nu a avut foarte mult decor. Nici nu ar fi fost nevoie. Actorii s-au folosit de câteva bănci din lemn și câteva cutii care i-au ajutat să creeze efecte haioase. Notabil a fost momentul în care băncile s-au „transformat” în Podul Suspinelor, un pod faimos al Veneției. Potrivit legendei, numele său se referă la suspinele condamnaților la moarte care mergeau pe ultimul drum către locul în care erau executați. Astfel, și personajele, când treceau „podul”... suspinau!

Cadrul acțiunii

Acțiunea se desfășoară în 1635 în Veneția, în perioada Carnavalului. Veselie, muzică, dans, toate se împreunează și se completează. Personajele vor să ajungă la Carnaval, să mănânce și să se distreze. Iubirea este tema centrală. Unii o caută, alții sunt forțați să o găsească, iar totul se complică în momentul în care apare o poțiune a iubirii. Unii vor ca cineva să se îndrăgostească de ei, un personaj vrea poțiunea să se îndrăgostească de sine însuși (ce sugestie bună să ne amintească să ne iubim pe noi înșine mai mult!), iar poțiunea ajunge, desigur, pe mâna acelui personaj care nu are neapărat nevoie de ea.


„Iubirea se pare că plutește in aer, unii și-o doresc, unii nu știu cum să scape de ea iar alții o descoperă acum. O sosire neașteptată a unei străine provoacă o întreagă încurcătură în casele stăpânilor. Goana după avere și iubire le dă de cap tuturor, numai unul însă reușește să descurce firele încurcate ... sau nu? Poțiuni, intrigi, prietenii și mai ales iubire veți întâlni în această aventură”, este descris evenimentul.

Personajele

Piesa a început cu trei frați, dintre care unul bogat, dar avar, Fiaroso (masca Pantalone), iar ceilalți doi îl antipatizau, tocmai din cauza averii și din cauza faptului că ei erau nevoiți să lucreze pentru el. Personajele și-au făcut apariția pe scenă unul după altul. Actorii, respectând caracteristicile și psihologia personajelor-mască, și-au creat fiecare câte o identitate remarcabilă, creând situații haioase. La început, miza pare să fie averea, reprezentantă de punga cu bani, pentru ca mai apoi, iubirea să ocupe primul loc în ceea ce privește dorințele personajelor. În oraș apare o străină, o evreică, Shira, care reprezintă pentru Furioso o ocazie bună de a-și spori averea, pentru fiul său motivul maturizării, iar pentru Epitafio, fiul lui Dottore (cel care creează poțiunea dragostei) iubirea adevărată, de care s-a ferit toată viața lui. Astfel, cei trei luptându-se pentru inima Shirei, apare comicul de situație. Fiecare încearcă să o cucerească și ajung chiar să se confrunte.


Desigur, celelalte personaje contribuie atât la crearea lumii piesei, cât și la rezolvarea conflictului. Spectacolul este plin de peripeții, neînțelegeri, ciomăgeli, travestiuri, dar în final totul se termină cu bine, conform legilor firești ale naturii: iubirea câștigă.

Distribuția: Yannick Becker, Cristina Casian, Giorgiana Coman, Ștefan Dogaru, Francesca Fülöp, Călin Graur, Victor Hegedüs, Ștefan Iancu, Robert Iosif, Ștefan Liță, Ioana Emilia Luculescu, Ioana Moldovan, Calița Nantu, Daniela Purcărea.


Regia a fost realizată de Ionuț Caras și Mara Opriș.

Coregrafia a fost realizată de Mara Opriș și Ștefan Both.

Explicație foto: Studenții la actorie au pus în scenă Commedia dell’Arte.

abonare newsletter