Actualitate

Tren metropolitan înainte de metrou la Cluj?

Clujul va avea două linii de transport metropolitan, venind astfel în întâmpinarea celor care s-au mutat sau se vor muta în localitățile învecinate.

În loc de metrou, Clujul ar putea avea o linie de transport feroviar de suprafață, o decizie finală urmând să fie luată după ce vor fi definitivarea studiilor de fezabilitate, aflate în prezent în stadiu de licitare.

Achiziția publică pentru elaborarea studiilor tehnice în vederea introducerii trenului metropolitan în Cluj-Napoca și comunele limitrofe a fost lansată, iar firmele interesate pot depune oferte până la mijlocul acestei veri, spune viceprimarul Clujului Dan Tarcea, citat joi de Radio Cluj.


Firmele care vor câștiga contractele de realizare a studiilor de fezabilitate vor avea la dispoziție doi ani pentru realizarea efectivă a acestora. Acestea sunt etape preliminare, necesare, fără de care introducerea trenurilor metropolitane nu poate demara.

Rutele pentru transportul metropolitan

Primăria Cluj are în vedere două proiecte de trenuri metropolitane, unul dintre acestea fiind la concurență cu linia de metrou, proiect anunțat cu ceva timp în urmă de edili.


La nord de Cluj urmează să fie realizată o linie feroviară care să plece de la nord-vest (Bonțida) și să se îndrepte spre nord-est (Cluj  – Napoca, Jucu, Apahida). Viitorul tren metropolitan ar urma să circule pe actualele linii de cale ferată. A doua rută va fi Florești – Gilău – Cluj pe direcția vest – est. Se are  în vedere inclusiv varianta unei linii de metrou Florești – Cluj. Proiectul general va fi fazat, vor exista mai multe etape care vor fi stabilite prin studiul de fezabilitate, spune Dan Tarcea. Proiectul liniei feroviare este însă la concurență cu cel al metroului.

Licitația pentru studiile de fezabilitate și prefezabilitate a fost lansată, termenul de depunere a ofertelor este 1 iulie 2019. Valoarea acestor studii este de 46 de milioane de lei, aproximativ zece milioane de euro, potrivit clubferoviar.ro.


Proiectul trenul metropolitan este o idee preluată de la alte mari orașe europene și urmează să asigure o deplasare mai facilă pentru cei care optează să se mute în suburbii. Comunele Florești, Apahida și Baciu au devenit deja alternative pentru cei care nu-și permit sau nu vor să-și cumpere o locuință în Cluj-Napoca.

Viceprimarul Dan Tarcea consideră că în viitorul apropiat oamenii se vor îndepărta tot mai mult de Cluj și, de aceea, traseul acestui tren trebuie să cuprindă de pe acum și viitoarele suburbii.


Ce dorește Primăria Cluj

Tema de proiectare, scoasă la licitație, bazată pe un studiu Jaspers, prevede posibilitatea realizării unei linii de metrou de 13 kilometri, cu stații situate în medie la un kilometru. Se estimează că linia va transporta între 9.000 și 15.000 de pasageri pe oră și sens. Se estimează că magistrala se va desfășura în subteran cu excepția porțiunii dintre vestul municipiului Cluj-Napoca și Florești, unde este posibilă realizarea acesteia la suprafață.

Proiectul va cuprinde câteva îmbunătățiri, cum ar fi creșterea vitezei de proiectare pe tronsonul Cluj-Napoca – Aghireș la 100 de kilometri la oră, dar și câteva porțiuni cu restricții. Inițiatorii proiectului își propun atingerea unei viteze bune, cu durate de deplasare inferioare transportului privat, introducerea a două noi puncte de oprire pentru călători la Tetarom I și la Baciu. Proiectul prevede frecvență excelentă la ora de vârf și bună în afara orelor de vârf, capacități de transport suficiente și calitate bună a materialului rulant.


Primăria estimează că proiectul trenului metropolitan să nu coste mai mult de 75 milioane de euro, în timp ce proiectul magistralei de metrou să fie în plaja 700 de milioane de euro – un miliard de euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter