Actualitate

„Terapie prin Artă”, proiect realizat de artiștii Create.Act.Enjoy, s-a extins la nivel național

După ce timp de aproape șapte ani de zile i-au înveselit pe bolnavi, pe aparținători și pe cadrele medicale din spitalele clujene, acum, artiștii de la Create.Act.Enjoy au extins proiectul lor și în alte orașe.

Au adus bucurie într-un singur spital, acum aduc la nivel național

Ajuns la a şaptea ediţie, proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy a început în 2012 într-un singur spital clujean. După prima ediție, tinerii artiști au decis să continue cu proiectul, ajungând să aplice Terapia prin artă la șase spitale din Cluj-Napoca. După șase ani de muncă, proiectul artiștilor clujeni a ajuns să fie recunoscut la nivel național și astfel nominalizat la premiile COPAC (Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice), eveniment care a fost gândit pentru a face cunoscute publicului larg proiectele frumoase din domeniul sănătății. Anul acesta s-a extins naţional, cu câte o săptămână de activităţi cultural-artistice la spitale din Râmnicu Vâlcea şi Alba Iulia. 

„Am creat Terapie prin prin Artă by Create.Act.Enjoy în 2012, din dorinţa de a contribui la starea de bine a comunităţii din care facem parte şi cu scopul de a oferi alternative creative de recuperare persoanelor internate. Proiectul a tot crescut, iar extinderea naţională a fost un pas firesc pe care ni l-am asumat, tocmai din convingerea că ceea ce facem poate să producă un impact semnificativ în vieţile oamenilor. Anul acesta, ne desfăşurăm activitatea în 8 spitale din ţară, implicând în activităţile noastre nu doar pacienţii, ci şi personalul medical sau chiar persoanele din cadrul comunităţilor locale care îşi doresc să producă o schimbare prin implicarea lor în calitate de voluntari. Ne bucurăm să fim pentru prima oară la Alba Iulia şi suntem pregătiţi pentru o săptămână plină de zâmbete şi activităţi artistice interactive”, spune Diana Buluga, actriţă, co-fondator şi coordonator al proiectului Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy.


Clujenii se vor bucura de terapie prin artă și în această vară

Partea a doua a proiectului se va desfăşura în 6 spitale clujene, în perioada iunie-iulie. Activităţile vor fi realizate cu implicarea a peste 50 de artişti profesionişti (actori, regizori, fotografi, videografi, muzicieni, designeri) şi aproximativ 100 de voluntari.

Echipa organizațională este formată din: Cristian Pascariu, care e regizor de film și coordonează momentele artistice itinerante, Raluca Bugnar care e coordonator de voluntari, Diana Buluga care e coordonatorul artistic al programului și Paul Sebastian Popa, trainer de terapie prin artă și actor.


Terapie bazată pe activități artistice

Iniţiativa asociaţiei clujene Create.Act.Enjoy are ca scop promovarea unui tip de terapie bazat pe activităţi artistice şi creative care influenţează sănătatea psihică, emoţională şi fizică a persoanelor de orice vârstă, oferindu-le oportunitatea de a forma noi legături sociale. Proiectul vine în sprijinirea eforturilor medicilor, pacienţilor şi apropiaţilor acestora de-a spori efectele tratamentelor din spitale prin activităţi complementare, bazate pe artă şi interacţiune. Implicarea artiştilor şi a voluntarilor în activităţi directe cu persoanele din unităţile spitaliceşti contribuie la crearea sentimentului de comunitate, la promovarea unei stări de bine şi a importanţei consumului de artă în societate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter