Actualitate

Hoţul care a spart mai multe case şi cabane din Săcuieu, reţinut 30 de zile

La data de 5 iunie anul curent, magistraţii Tribunalului Cluj au emis pe numele unui bărbat de 21 de ani, din comuna Săcuieu, judeţul Cluj, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Conform probatoriului administrat de către polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, în perioada 1-2 iunie a.c., cel în cauză ar fi pătruns în 5 case și cabane de pe raza comunei Săcuieu, de unde ar fi sustras mai multe bunuri (unelte electrice), cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de circa 90%.

Etichete: sacuieu hot
Ultimele Stiri
abonare newsletter