Actualitate

Povestea pescărușilor care dau Clujului atmosfera de pe litoral

Dacă locuiești în Cluj, cu siguranță ai auzit cel puțin o dată sunetele pescărușilor în timp ce zburau prin împrejurimi și poate ai simțit măcar pentru un moment atmosfera de la mare.

Prezența lor poate părea atipică pentru orașul nostru, însă, datorită sursei de hrană și a condițiilor favorabile la care pescărușii se adaptează foarte ușor, faptul că îi vedem și îi auzim tot mai des poate fi considerat un lucru normal.

Speciile de pescăruși prezente în Cluj

De-a lungul anului, în Cluj sunt prezente mai multe specii, diferite între ele comportamental. Primăvara și vara, întâlnim aproape exclusiv pescăruși cu picioarele galbene. De altfel, aceasta este și singura specie care cuibărește în Cluj și este prezentă tot timpul anului (și cea mai mare ca dimensiune). Specifică zonelor faleze de pe litorale și cursul râurilor mari, specia în cauză s-a extins mult în ultimii ani și în prezent cuibărește pe clădirile înalte din orașele mari.

Toamna și iarna, pe lângă pescărușul cu picioarele galbene, mai apar în principal trei specii: pescărușul râzător, fiind de departe și cel mai abundent, pescărușul sur și pescărușul pontic.

Explicația prezenței pescărușilor în oraș

Motivul pentru care pescărușii sunt prezenți în oraș se poate rezuma la un singur factor cheie: sursa de hrană. Specia prezentă tot timpul anului, care și cuibărește pe clădirile din centru, pescărușul cu picioare galbene, s-a adaptat să consume hrană din gunoiul menajer. Asta este și motivul pentru care s-a extins și în orașele mari. Foarte des se hrănește, uneori alături de alte specii, la gropile de gunoi – inclusiv la cea de la Pata-Rât.

Celelalte specii, care doar iernează la noi, prezente de obicei din septembrie până în martie, sunt concentrate exclusiv în zona Someșului; se hrănesc cu pești de mici dimensiuni. În perioada de iarnă, cursul Someșului este printre puținele surse acvatice rămase dezghețate datorită căldurii orașului, astfel că se retrag din zonele deschise unde apele îngheață, înspre orașe și lacuri de baraj, în apropierea Clujului, la Florești și Gilău de exemplu, care de asemenea nu îngheață complet.

De ce nu sunt considerate aceste specii ca fiind „atipice” orașului

Nici una dintre speciile menționate nu sunt atipice pentru zona Clujului.

„Este firesc sa fie atrase de surse de hrană și orașul le oferă această oportunitate. Putem spune că specia care cuibărește – pescărușul cu picioare galbene – este una atipică (asociată în mod tradițional cu litoralul), însă în ultimii ani, în Cluj începând din 2009, tot mai multe orașe sunt ocupate de acesta specie, aducând cu ea un sentiment de litoral.”, spune Cristian Domșa, expert ornitolog.

În sens larg, poate că toate speciile sălbatice pot fi numite ”atipice„ pentru zonele antropice. Însă, de fapt, prezența lor în orașe spune o altă poveste: extraordinara capacitate de adaptare la condiții noi. Multe specii (nu doar de păsări), au profitat de apariția acestui nou tip de ecosistem – ”jungla urbană„ – și au reușit să se adapteze. Multe altele, însă, nu: și extinderea zonelor populate contribuie la declinul global al diversității biologice.

Asemenea pescărușilor, rațele sunt și ele prietenele orașului

Ca și în cazul pescărușilor, multe alte specii de rațe sosesc din nordul continentului pentru a ierna pe Someș, la fel și pe lacurile de la Florești sau Gilău, pentru sursa de hrană disponibilă. Ele se hrănesc cu materie vegetală și nevertebrate acvatice. Primăvara, toate, cu excepția raței mari, se întorc în nord pentru cuibărit.

Cea mai comună, rața mare, la fel ca specia mare de pescăruș, este prezentă tot timpul anului, cuibărind în multe locații din oraș: Someș, Parcul Est, Parcul Central, Canalul Morii etc.. De altfel este cea mai comună și răspândită specie de rață din România.

Clujul și alte orașe mari ar trebui să păstreze zonele verzi

Păsările și celelalte viețuitoare sunt prezente în orașele mari și din cauza faptului că acestea au, deseori, zone verzi. Acestea trebuie păstrate deoarece lipsa lor ar aduce cu sine aglomerația și lipsa unor locuri unde oamenii să poată să ia o gură de aer, dar și dispaiția acestor viețuitoare, care, deși se adaptează ușor, caută mereu cel mai favorabil loc.

„În timp ce zonele centrale lipsite de ”natural„ sunt adevărate deșerturi, zonele verzi concentrează adevărate oaze de biodiversitate. În Cluj, zone ca Parcul Est, Grădina Botanică, culoarul Someșului cu toate zonele verzi adiacente: Parcul Rozelor, Parcul Iuliu Hațieganu, Parcul Feroviarilor, Parcul Armătura etc., reprezintă adevărate insule de natură, de care trebuie să avem mare grijă, pentru că o dată pierdute nu mai pot fi aduse înapoi. Pentru natură, pierdut înseamnă antropizare: betonare, construcții, amenajare agresivă. Toate acestea reduc ponderea naturalului – și în consecință ne fac mai săraci.”, sugerează Cristian Domșa, expert ornitolog.

Articol scris de Mălina Solomie, studentă în anul II la Jurnalism, FSPAC