Actualitate

Trei tinere, săltate de polițiștii clujeni după ce au dat o spargere de mii de euro

O tânără de 22 de ani și alte două complice riscă o pedeapsă drastică după ce au dat buzna într-o casă din Bobâlna și au furat tot ce le-a căzut în mână.

Trei tinere, săltate de polițiștii clujeni după ce au dat o spargere de mii de euro Trei tinere, săltate de polițiștii clujeni după ce au dat o spargere de mii de euro

Potrivit IPJ Cluj, la data de 7 iulie, o tânără de 22 ani, din comuna Dragu (jud. Sălaj) a fost reţinută pentru 24 de ore de către poliţiştii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Ulterior, tânăra a fost prezentată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Dej și a fost emis pe numele ei un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 3 iulie, femeia, împreună cu alte două tinere, ar fi pătruns și sustras dintr-o locuinţă din comuna Bobâlna (jud. Cluj), 5.000 de euro, 2.900 lei și mai multe bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu estimativ de circa 36.000 lei.


Pentru probarea activității infracționale, la data de 7 iulie a fost efectuată o percheziție domiciliară, context în care au fost descoperite şi ridicate bunuri (bijuterii) provenite din infracțiunea săvârşită, prejudiciul fiind recuperat doar parțial. Celelalte două tinere implicate în comiterea faptei au fost identificate și sunt cercetate în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter