Actualitate

Primăria Florești, amendată pentru gunoaiele de pe Someș. “Lipsă de educaţie a oamenilor”

Primăria Florești a fost sancționată contravențional cu 75.000 lei pentru că nu a curăţat Someşul Mic şi nu a verificat starea de salubritate a cursului de apă.

Angajații Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa au realizat un control în data de 15 iulie 2019,  iar în urma verificărilor au fost constatate depozite de deșeuri menajere și de construcții atât pe malul drept al râului Someșul Mic (aval de puntea pietonală zona Barajului Florești II), cât și pe malul stâng.

“Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa realizează permanent asemenea acțiuni de contol a modului în care autoritățile publice își îndeplinesc responsabilitățile de ecologizare a cursurilor de apă în conformitate cu programul anual aprobat. Astfel, în primăvara acestui an, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu Cluj, Instituției Prefectului Județului Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Avram Iancu Cluj au fost implicați în acțiuni comune de verificare a cursurilor de apă. În urma controlului s-a stabilit ca măsură obligatorie salubrizarea cursurilor de apă aflate pe raza comunei Florești”, transmite instituţia.


Conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa mai susţine că “în ultimii ani s-au organizat numeroase acțiuni de verificare și salubrizare, dar din păcate acestea au fost zădărnicite de lipsa de educație a cetățenilor care locuiesc în zonă”.

„Pentru îmbunătățirea situației este necesară o schimbare majoră în plan comportamental. De aceea, este nevoie de un amplu proces de informare și conștientizare publică, prin acțiuni și demersuri constructive care să popularizeze riscurile pe care le prezintă depozitarea deșeurilor pe malurile sau în cursurile de apă”, mai spun reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa.

abonare newsletter