Actualitate

Un tânăr a amenințat că se sinucide după o ceartă cu iubita. A vrut să se arunce în Arieș

Negocierile purtate de polițiști, timp de peste 3 ore, cu un tânăr aflat pe marginea unui pod, gata să renunțe la viață, au condus la salvarea acestuia. Evenimentul a avut loc în cursul nopții trecute, la intrare în localitatea Viișoara.

La data de 13 august, în jurul orei 00:25, un bărbat a sesizat Poliția municipiului Câmpia Turzii cu privire la faptul că un tânăr vrea să se arunce în apă, acesta aflându-se pe podul peste râul Arieș, la intrarea în localitatea Viișoara.

“Imediat după sesizare, s-a format o echipă operativă din polițiști din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii și din cadrul Secției 4 Poliție Rurală. Aceștia s-au deplasat  rapid la fața locului și au inițiat negocieri cu tânărul care se afla pe partea exterioară a balustradei podului de peste Arieș, amenințând că se va arunca. Totodată, la fața locului a ajuns și negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, care a preluat discuțiile, aflând că tânărul în vârstă de 26 de ani, din Turda, ar fi avut o dispută cu iubita sa, acesta fiind motivul pentru care se află în această situație”, transmite IPJ Cluj.


După circa 3 ore, polițiștii au reușit să-l determine pe bărbat să treacă pe partea cealaltă a balustradei și să renunțe la actul suicidal.

“Acesta a fost transportat la unitatea medicală pentru un consult de specialitate. Acțiunea a fost sprijinită de un echipaj de pompieri care a asigurat cu o barcă de salvare zona din apropierea podului peste râul Arieș”, mai spun polițiștii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter