Actualitate

Piaţa de patiserie din Cluj, la control. Nereguli găsite de Protecţia Consumatorilor

La Casa, Panemar, Pralina şi Carmangeria Moldovan au fost controlate de comisarii Protecţiei Consumatorilor Cluj, fiind găsite mai multe nereguli.

Vorbim de diferenţe mari între gramajele afişate pe ambalaj şi gramajul real al produselor comercializate.

De exemplu, La Casa comisarii OPC Cluj au găsit produse care în loc de 350 de grame, cât era trecut pe ambalaj, aveau 240 de grame sau produse de 330 de grame în realitate aveau 260 de grame.


La Carmangeria Moldovan, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au găsit carne fără documente de provenienţă, dar şi produse care nu aveau gramajul trecut pe ambalaj.

"Am găsit şi aici  nereguli la încadrarea în cantitatea netă la produsele preambalate. De asemenea, am găsit probleme cu carnea găsită în spaţiile de depozitare fără documente de provenienţă, precum şi lipsa gramajelor de pe unele produse ambalate: hambugeri, mici şi alte produse", a spus pentru presa locală Mircea Radu, director adjunct OPC Cluj.


Potrivit acestuia, magazinele riscă amenzi între 3.000 şi 30.000 de lei, dar nu vor fi închise.

abonare newsletter