Actualitate

Parcul Central devine mai atractiv noaptea. Fântâna arteziană va avea iluminat arhitectural

Fântâna arteziană din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” va fi dotată cu un sistem de iluminat arhitectural de ultimă generație.

Parcul Central devine mai atractiv noaptea. Fântâna arteziană va avea iluminat arhitectural Parcul Central devine mai atractiv noaptea. Fântâna arteziană va avea iluminat arhitectural

În ședința de luni, 17 februarie, consilierii locali vor da undă verde proiectului de hotărâre nr. 41/ 17.02.2020, privind documentația și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Realizare sistem de iluminat arhitectural fântâna arteziană – Parc Central Simion Bărnuțiu”. Investiția presupune amplasarea unor sisteme de iluminat echipate cu tehnologie LED în dreptul fântânii arteziene.

Conform municipalității, sistemul de iluminat arhitectural pentru fântână va fi format din 28 de aparate de iluminat și sistem de control. Valoarea totală a investiției se ridică la 71.389,21 lei (plus TVA), adică circa 15.000 de euro. Durata de realizare a investiției este de 3 luni, finanțarea venind din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca.


„Momentan, fântâna arteziană nu deține un sistem de iluminat arhitectural, iar iluminatul ei se realizează numai prin aportul luminii din jur, ca rezultat al iluminării aleilor. În jurul fântânii arteziene, există un sistem de iluminat public format din patru aparate de iluminat LED pe stâlpi de aluminiu, destinat însă doar aleilor de acces”, justifică Primăria investiția.

Joc de lumini la fântâna monument istoric

Potrivit studiului de fezabilitate, se va monta un sistem de iluminat arhitectural cu aparate LED. De asemenea, vor fi amplasate aparate de iluminat pe stâlpi și în interiorul cuvelor fântânii. Toate aparatele de iluminat propuse în interiorul fântânii vor fi cu control RGB-W, adică vor permite un control dinamic al culorii luminii.


Mai departe, sistemul de control inteligent (de tip MDX-Ethernet) oferă posibilitatea realizării multiplelor scenarii de iluminare și culoare într-un interval de timp ales. De asemenea, prin utilizarea unui sistem de control specific, există posibilitatea și de setare a unei lumini monocrome.

„Obiectivul investiției îl reprezintă creșterea nivelului de atractivitate a spațiului public pe timpul serii/ nopții în zona Parcului Central, prin punerea în valoare a fântânii, monument istoric de categoria B. De asemenea, stimulează dezvoltarea economică prin continuarea vieții urbane în areal și după lăsarea serii, oferind un plus de frumusețe zonei în care este amplasată stârnind interesul prin vizitare”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Ultimele Stiri
abonare newsletter