Actualitate
Primarul din Florești, în vizorul apărătorilor drepturilor omului. ANCHETĂ cerută lui Vela! Polițiile Locale, definitiv în subordinea MAI?
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, și-a pus în cap localnicii, după ce mai mulți cetățeni s-au trezit cu amenzi de la Poliția Locală pentru că „i-ar fi lezat demnitatea” edilului pe Facebook.
Primarul din Florești, în vizorul apărătorilor drepturilor omului. Anchetă cerută ministrului Vela!Deunăzi, Monitorul de Cluj semnala că, deși polițiștii locali se află în subordinea Ministerului Afacerilor și Internelor (MAI), ca urmare a decretării stării de urgență, la Florești, Poliția Locală este hotărâtă să împartă amenzi cetățenilor care și-au exprimat în spațiul public nemulțumirile față de primarul Horia Șulea. A fost și cazul lui Edmond K., sancționat pentru „adresarea de cuvinte jignitoare primarului comunei”, pentru că și-a permis să-l facă „netrebnic” pe Șulea.
Apoi, a urmat rândul Iuliei U. să fie sancționată cu 1.000 de lei pentru o postare făcută pe Facebook, în care critica lipsa de implicare a primarului în lupta cu COVID-19. În postarea sa, tânăra studentă arată că Primăria Florești nu a publicat la timp informări privind starea de urgență, dar nici informații de interes public, hotărâte de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Florești, cu privire la măsurile de prevenire a infectării cu coronavirus, luate de autoritățile locale.
Starea de urgență nu limitează și libertatea de exprimare!
Acum, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) i-a adresat o solicitare ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, cerându-i să dispună o anchetă internă în acest caz, întrucât de la instituirea stării de urgență polițiștii locali au trecut în subordinea MAI, nu se mai află în subordinea primarilor, la a căror imagine sunt atât de sensibili.
„Cum starea de urgență nu a abolit și libertatea de exprimare, i-am cerut ministrului Marcel Vela o anchetă internă privind activitatea noilor săi subordonați – polițiștii locali. (...) Postarea nu conține cuvinte jignitoare la adresa primarului, însă polițiștii locali au considerat că postarea îi «lezează demnitatea primarului provocând indignarea cetățenilor» și au amendat-o pe autoare cu 1.000 lei”, își manifestă acum nemulțumirea reprezentanții organizației neguvernamentale înființată în 1990, care acţionează pentru protecţia drepturilor omului.
„Libertatea de exprimare nu se află printre drepturile restrânse în timpul stării de urgență. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) subliniază că statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public. Chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, ofensatoare sau şocante, ceea ce nu este cazul de față”, avertizează APADOR-CH.
Polițiile Locale să treacă în subordinea MAI?
Mai mult decât atât, reprezentanții ONG-ului APADOR-CH i-au mai cerut ministrului Marcel Vela ca după încetarea stării de urgență să facă o analiză cu privire la beneficiile/prejudiciile aduse comunităţii prin subordonarea Poliţei Locale către primar. Aceștia susțin că există șansa ca Poliția Locală să treacă definitiv în subordinea MAI, dat fiind faptul că există o singură Poliție Națională, respectiv foarte multe Poliții Locale, „tot atâtea câți primari sunt”.
„Au fost date multe amenzi aici (n.red. Florești) pentru jigniri pe Facebook, de 2 ani se tot dau amenzi. Unele sunt într-adevăr cu cuvinte injurioase. De o singură persoană știu că a câștigat contestația, alții încă sunt în proces.” – Iulia U., studenta amendată din Florești
CITEȘTE ȘI:
Strigător la cer, se întâmplă la Florești! Amendat de Poliția Locală pentru că l-a făcut „netrebnic” pe Facebook pe primarul Șulea
INCREDIBIL! Amendată de Poliția Locală Florești, pentru că s-a plâns de lipsa de comunicare a Primăriei