Actualitate

Apă și canalizare, în Gherla și în 10 localități limitrofe. Investiție de 42,8 mil. lei

Lucrările la infrastructura de apă și canalizare vor fi executate pe raza municipiului Gherla, a localităților Hășdate și Silivaș, precum și în cele opt localități componente ale comunelor Sânmartin, Țaga, Buza și Cătina.

Apă și canalizare, în Gherla și în 10 localități limitrofe. Investiție de 42,8 mil. lei Apă și canalizare, în Gherla și în 10 localități limitrofe. Investiție de 42,8 mil. lei

Joi, 30 aprilie 2020, la sediul Companiei de Apă Someș S.A. are loc semnarea celui de-al treilea contract de lucrări în infrastructura de apă ce va fi implementat în județul Cluj în cadrul proiectului european POIM în valoare de 355,6 milioane de euro.

Astfel, lucrările vor viza reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă pe nu mai puțin de 80 de km, cu 1550 branșamente, pe 31 de străzi. Totodată, sistemul de canalizare va fi reabilitat și extins pe o lungime totală de 11,5 km, cu 845 racorduri, pe 37 străzi. Investițiile vor fi realizate pe raza municipiului Gherla, respectiv în localitățile Hășdate, Silivaș, Sânmartin, Târgușor, Măhal, Diviciorii Mari, Țaga, Nasal, Buza și Feldioara.


Valoarea celui de-al treilea contract de lucrări aferent programului major de investiții derulat în cadrul ”Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014 – 2020” se ridică la 42.843.271,77 lei fără TVA. Lucrările sunt prevăzute să dureze maxim 24 de luni.

CITEȘTE ȘI 


Veste bună pentru mii de clujeni. Alimentarea cu apă și canalizarea ajung la casele lor

 

abonare newsletter