Actualitate

VIDEO. Zeci de români s-au înghesuit să-și ia rămas bun de la ÎPS Pimen în ciuda unor restricții clare

Zeci de oameni au venit miercuri seară pentru a-și lua rămas bun de la cel care a fost Înalt Preasfinţitului Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

VIDEO. Zeci de români s-au înghesuit să-și ia rămas bun de la ÎPS Pimen în ciuda unor restricții clar VIDEO. Zeci de români s-au înghesuit să-și ia rămas bun de la ÎPS Pimen în ciuda unor restricții clar

Trupul neînsuflețit a fost adus miercuri seară în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, iar oamenii s-au strâns în număr mare, deși mulți români nu și-au putut vedea rudele decedate din cauza virusului SARS-CoV-2.

Dacă iniţial guvernanţii spuneau că în perioada de stare de alertă vor putea participa câte 16 persoane la aceste ceremonii de înmormântare, Hotărârea de Guvern pentru instituirea stării de alertă prevede că numărul maxim de participanţi este 8, o cifră depășită cu mult la Suceava.

Slujba religioasă a fost oficiată în curtea mănăstirii de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, locţiitor al Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, de PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi un sobor de preoţi.


Deşi iniţial s-a anunţat că Biserica Ortodoxă Română va lua măsuri stricte de siguranţă, zeci de credincioşi s-au adunat la slujba de depunere a sicriului. Mai mult, deşi în biserică nu pot intra mai mult de cinci persoane, numărul acestora a fost mult mai mare, așa cum se poate vedea pe imaginile apărute în mediul online.

 


ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a stins din viață miercuri, în secţia ATI a Institutului Matei Balş din Capitală, din cauza coronavirusului.

Slujba înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților va avea loc vineri, 22 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, începând cu ora 12.00.


Citește și:

ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a stins din viață

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter