Actualitate
SINUCIDERE în Gheorgheni! Un bărbat s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc
Un bărbat s-a aruncat în decursul zilei de marți, 23 iunie, de la etajul 10 al unui bloc din cartierul Gheorgheni.
Bloc de 10 etajeUn bărbat de aproximativ 80 de ani și-a pus capăt zilelor, aruncându-se de la etajul 10 al unui bloc de pe Aleea Detunata.
„La data de 23 iunie, în jurul orei 17.40, Poliţia municipiul Cluj-Napoca a fost sezitată despre faptul că pe o stradă din cartierul Gheogheni este o persoană de sex masculin, în stare de inconştienţă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului împreună cu un echipaj al ambulanţei, care a constatat decesul bărbatului. În urma verificărilor, s-a stabilit că, este vorba de un bărbat de 81 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Cadavrul a fost transportat la IML Cluj în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Beatrice Milonean, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Cluj.
Sursele Monitorul de Cluj spun că cel mai probabil este vorba de o sinucidere.
În cauză se efectueaza cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.