Actualitate

Liberty Technology Park se extinde. Ansamblu imobiliar cu grădințiă, apartamente și birouri, în dezbatere publică

Primăria a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal de restructurare urbană pe strada Gării numărul 21, în vederea extinderii ansamblului Liberty Technology Park.

Proiectul prevede parcelarea unui teren de 4,5 hectare din preajma ansamblului Liberty Technology Park existent, pentru realizarea a șase noi clădiri, din care 2 clădiri de locuințe, care vor însuma aproximativ 250 de apartamente, 3 clădiri cu spații de birouri și o grădiniță.

„Prin PUZ se propune parcelarea terenului în vederea realizării unui ansamblu mixt format din 6 corpuri de clădire (o grădiniță, două imobile de locuințe colective și trei imobile mixte) ce completează spațial ansamblul Liberty Technology Park existent, precum și amenajarea terenului: spații verzi (plantații înalte, medii și joase), sistem de alei și platforme pentru circulații auto și pietonale, spații pentru biciclete, mobilier urban, amenajări pentru joacă, odihnă și alte activități în aer liber compatibile, platforme subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor pe patru fracții”, potrivit documentației anexate.


Regimul de înălțime admis pentru grădiniță este (1-2S)+P+E, iar în ceea ce privește celelate clădiri, acestea vor avea regim de înălțime (1-3S)+P+5E+R. Clădirile vor fi deservite de 3 subsoluri, care adăpostesc în total 1.068 de locuri de parcare pentru autoturisme (dintre care 39 pentru persoane cu dizabilități) și 717 pentru biciclete.

De asemenea, prin acest proiect se urmărește realizarea unei legături auto între strada Oașului - fundătură și strada Gării.


„Se propune o sistematizare a tramei stradale din zonă prin introducerea de noi străzi și prin reorganizarea sistemului existent, avându-se în vedere creșterea eficienței și îmbunătățirea circulației în zonă, atât auto, cât și velo și pietonal. Accesul la ansamblu se va realiza din str. Gării și din str. Oașului fundătură. Prin studiu se propune o legătură auto și pietonală între cele două străzi, pe proprietatea beneficiarei, astfel fiind îmbunătățită circulația auto în zonă”, se arată în proiectul de restructurare.

Investiție în patru etape

Conform planului de acțiune pentru implementarea investițiilor, investiția va fi realizată în patru etape:


Investiția va firealizate pe patru etape. În prima etapă se vor realiza corpurile I și J cu destinația de locuințe colective, precum și drumul aferent de acces ce le deservește. În etapa a 2-a se vor realiza corpurile G – grădiniță și F – birouri/servicii. În a treia etapă, se va realiza corpul H (birouri, servicii) și strada A, pe tronsonul aferent imobilului, iar în a parta etapă, corpul A (birouri, servicii) și strada A până la intersecția cu strada Gării.

Ce câștigă orașul din proiect

Potrivit raportului de specialitate anexat documentației, vor fi realizate, pe cheltuiala investitorului, următoarele obiective de interes public:


- Două stații de biciclete publice „Cluj Bike” ce vor fi preluate cu titlul gratuit în patrimoniul Municipiului Cluj-Napoca anterior recepției corpului A;

- Amenajarea unui teren de 1.800 mp cu acces direct din str. Oașului Fundătură, ca spațiu verde cu loc de joacă pentru copii, ce va fi preluat cu titlul gratuit în patrimoniul Municipiului Cluj-Napoca anterior recepției ultimulu corp de clădire a ansamblului propus, corpul A. Amenajarea se va realiza în baza unui proiect de specialitate, avizat și va consta în loc de joacă pentru copii, cu dotări specifice, zonă de fitness în aer liber, zonă de relaxare, mobilier urban, alei pietonale, amenajare peisageră cu gazon, arbuști și arbori. Investiția estimativă asumată pentru amenajarea parcului este de aproximativ 200.000 de euro;


- Se vor planta arbori cu talie medie, cu circumferința de minim 35 m măsurată la o distanță de 1 m de la colet, în fața clădirii E (clădire existentă) de pe strada Gării 21, până la finalul anului 2020;

- Se va moderniza stația de autobuz de pe strada Oașului. Termenul de realizare este de maxim 12 luni de la data obținerii autorizației de construire pentru modernizarea stației de autobuz, dar nu mai târziu de recepția ultimului corp de clădire din ansamblu. Investiția estimativă asumată pentru acest obiectiv este de 10.000 de euro.

CITEȘTE ȘI

Mii de oameni se vor muta în zona pârâului Nadăș! Un proiect imobiliar GIGANT, cu peste 600 de locuințe, a fost APROBAT

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter