Actualitate

VIDEO. Cum arată cele 4 parkinguri aflate în lucru, în Cluj-Napoca

Patru parkinguri cu peste 1.200 de locuri sunt în stadiu avansat al lucrărilor și urmează să fie date în funcțiune în Cluj-Napoca.

VIDEO. Cum arată cele 4 parkinguri aflate în lucru în prezent, în Cluj-Napoca VIDEO. Cum arată cele 4 parkinguri aflate în lucru în prezent, în Cluj-Napoca

 

 


Asociația Pro Infrastructură a realizat filmări aeriene cu patru parkinguri aflate în stadiu avansat de execuție ce sunt amplasate în unele dintre cele mai aglomerate puncte din Cluj-Napoca: zona universitară Hașdeu și cartierul Mănăștur. 

 


 

„Pe locația fostelor garaje insalubre și ineficiente au fost realizate aceste parking-uri ce vor deservi aproximativ 1.250 de autoturisme. Un exemplu pozitiv îl reprezintă parking-ul Mogoșoaia, unde peste cele 3 nivele de parcări a fost amenajat un spațiu verde generos pentru recreere și pentru diverse activități sportive în aer liber. Salutăm astfel de investiții în zonele urbane aglomerate din România, unde lipsa spațiilor verzi și a parcărilor insuficiente provoacă numeroase neajunsuri cetățenilor”, a transmis Asociația Pro Infrastructură.


Parkingurile Mogoșoaia și Primăverii 20 vor fi inaugurate luna aceasta

Primarul Emil Boc anunța, la începutul lui august 2020, că atât parkingul Mogoșoaia, cât și cel de pe strada Primăverii numărul 20 vor fi gata până la finalul lunii.

„Parkingul Primăverii este în faza în care recepția este gata, acum este în pregătirea întăbulării și vom avea o ședință a consiliului local după 15 august pentru a putea să-l predăm serviciului parcări, ca el să treacă mai departe, la distribuirea locurilor de parcare. Este o lucrare din banii clujenilor, cu care cred că ne putem mâdri. Parkingul Mogoșoaia are ca termen de finalizare data de 15 august, urmând să intre în faza de recepție și este posibil ca la sfârșitul lunii sau la început de septembrie să convocăm din nou ședință de consiliu local pentru a îl da în folosință. Acest parking aduce o premieră absolută, acea terasă verde despre care am mai vorbit și care sper să fie un model și pentru alte parkinguri. În această toamnă, aproape 1.000 de locuri de parcare vor fi gata”, a declarat Emil Boc.


Parkingul Mogoșoaia are regim de înălțime 2S+P, parțial 2S+P+E. Suprafața terenului este de 3.910 mp, iar suprafața construită este de 3.046 mp. Suprafața desfășurată totală ajunge la 9.854 mp. Valoarea investiției ajunge la 15,4 milioane de lei. Parcarea va avea 292 locuri de parcare, inclusiv locuri  pentru persoane cu dizabilități, 80 de locuri pentru biciclete, 23 locuri de parcare pentru motociclete și 9 locuri de parcare pentru mașini electrice. Totodată, au fost prevăzute 5 stații de încărcare (2 stații de încărcare rapidă, 3 stații cu încărcare lentă). Pe acoperișul terasă au fost prevazute teren de baschet, loc de joacă dotat cu tobogane, leagăne pentru copii și un ansamblu de joacă.

Parkingul Primăverii 20 va oferi locuitorilor din zonă 378 de noi locuri de parcare, dintre care 16 pentru persoane cu dizabilităţi plus 4 locuri pentru motociclete/mopede şi 60 de locuri pentru biciclete. Valoarea totală a investiţiei este de 25,5 milioane lei fără TVA (5,5 milioane de euro). Potrivit municipalităţii, finanţarea investiţiei se face din bugetul local.


De asemenea, se află în lucru parkingul Hașdeu (320 de locuri de parcare) și cel de pe strada Primăverii (266 de locuri de parcare), numărul 8. 

 

CITEȘTE ȘI

FOTO: Primul parking subteran, cu terasă verde și teren de sport va fi gata în august

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter