Actualitate

Un nou țepar pe piața imobiliară din Cluj-Napoca! Ce mesaj au primit clujenii interesați de un apartament

Cluj-Napoca a devenit un rai al țeparilor care profită de naivitatea oamenilor pe internet și închiriază apartamente fictive.

 

 


Zeci de oameni au fost păcăliți în ultimii ani de escroci care au promis apartamente spre închiriere și vânzare în Cluj-Napoca, iar metoda este una folosită în continuare, dar adaptată la alt scenariu. Cazul lui Traian Onuc, țeparul care a țepuit 200 de clujeni cu vânzări de apartamente fictive este cel mai cunoscut, dar nu unicul în Cluj-Napoca.

 


În ultimele luni, pe site-urile de închirieri circulă mai multe anunțuri de închiriere a unor apartamente bine cotate din Cluj-Napoca. Victimele sunt sfătuite prin e-mail să trimită inițial o sumă de bani în Anglia prin serviciul Moneygram, iar ulterior vor primii apartamentul pe care doresc să îl închirieze.

Presupusul proprietar le transmite victimelor că este plecat în Anglia și pentru a veni în țară are nevoie de o primă garanție trimisă prin Moneygram.


Țeparul vrea bani în avans

Iată cum sună un mesaj primit de mai mulți clujeni care au încercat să se mute în chirie:

„Înainte să plătesc biletul vreau să mă asigur că o să veniți la întâlnire. Vreau să văd că ați pus banii pe Moneygram și nu îi dați pe altă chirie sau eventual să negociem prețul. Vă rog să citiți cu atenție următoarele rândur pentru a nu înțelege greșit.


Nu vreau să îmi trimiteți mie banii pentru că nu mă cunoașteți. Aș vrea ca o persoană apropiată dumneavoastră să meargă la orice bancă sau schimb valutar care are serviciul Moneygram. Aceasta trebuie să facă un transfer de 480 de euro pe numele dumneavoastră în Anglia sau invers de la dumneavoastră să transferați în Anglia pe numele unei persoane pe care o cunoașteți. ”, așa și începe povestea țeparul care utiliează exclusiv adrese de e-mail false.

Țeparul promite că vine în țară dacă sunt trimiși banii

„După ce ajung în România, vedeți locuința, facem contractul și mergem împreună la Moneygram ca să schimbăm nuumele destinatarului din Anglia cu numele meu, iar eu voi lua banii la întoarcere. Nu aveți nevoie de cont sau adresă pentru a trimite bani prin Moneygram. Banii se trimit de la persoană la persoană, un fel de mandat poștal. În momentul în care ați trimis banii, vreau să îmi trimiteți o poză cu foia de transfer ca să mă conving că sunteți hotărât și aveți interes să veniți la întâlnire.”, este continuarea mesajului extrem de bine pus la punct de țepar.


Țeparul explică exact cum trebuie să arate transferul de bani, astfel încât banii să poată fi ridicați.

„Transferul de bani trebuie să arate așa:
- O persoană apropiată dumneavoastră  - expeditor
- Numele dumneavoastră – destinatar
-Țara de destinație – Anglia (oraș Leicester dacă este nevoie)


Acest transfer costă aproximativ 20 de euro, sumă de bani pe care o primiți de la mine când ne întâlnim, deoarece este condiția mea și nu este corect să vă pun pe dumneavoastră să o suportați. Aștept un răspuns să știu dacă fac cererea de concediu”, își încheie escrocul mesajul.

Țeparul folosește date furate ale unor persoane din județul Cluj pentru credibilitate și refuză să vorbească la telefon cu victimele. Comunicarea se desfășoară exclusiv prin e-mail, iar „clienții” cu prea multe întrebări sunt înjurați dacă nu cad rapid în plasă.

abonare newsletter