Actualitate

Mai ceva ca în Evul Mediu! Așa se circulă pe drumurile din Apahida. GALERIE FOTO

Locuitorii comunei Apahida sunt în pragul disperării din cauza drumurilor, care sunt mai ceva ca în Evul Mediu.

 

 


Drumurile din satele care aparțin comunei Apahida sunt într-o stare critică, lucru care a atins și ultimul strop de răbdare a locuitorilor, care au protestat în stradă și continuă să trimită poze presei, tocmai pentru a atrage atenția primarului, Grigore Fati. Drumurile sunt mai ceva ca în Evul Mediu: pline cu noroi, gropi, iar pietrișul lipsește de pe toate ulițele satului.

 


Un cititor Monitorul de Cluj a trimis niște poze cu drumurile din satul Sânnicoara, comuna Apahida. Drumurile se află într-o stare deplorabilă, iar cititorul ne-a spus că primarul comunei, Grigore Fati nu a remediat problema.

„În Sânnicoara avem aceeași problemă, iar domnul primar nu se deranjează să aducă măcar o mașină care să toarne pietriș în zonă. Pozele pe care vi le-am trimis sunt de pe strada Triajului și chiar dacă locuitorii din zonă au făcut zeci de sesizări la Primărie, nu am avut parte de niciun rezultat”, ne-a spus cititorul.


Nu este pentru prima data când oamenii se plâng de drumurile din comuna Apahida. Săptămâna trecută, un alt cititor ne-a trimis niște poze de la intrarea în localitatea Câmpenești, unde drumurile sunt un coșmar pentru oamenii din zonă, dar mai ales pentru șoferii care sunt nevoiți să își spele mașina zilnic, deoarece autoturismul este „tencuit” cu noroi în fiecare zi.

La finalul lunii ianuarie, locuitorii din Câmpenești au protestat în stradă, și au cerut asfaltarea drumurilor, introducerea rețelei de canalizare și curent electric pe străzile localității.


Oamenii nu mai vor să trăiască în aceste condiții și îi cer primarului Apahidei, Grigore Fati, drumuri asfaltate, curent electric și un sistem de canalizare decent.

Primarul Grigore Fati a fost prezent sâmbătă la protest și le-a ascultat doleanțele locuitorilor din Câmpenești, dar cu toate acestea, plângerile continuă să curgă.


CITEȘTE ȘI:

Plângerile făcute de localnicii din Apahida au efect! Primăria a anunțat primele măsuri împotriva câinilor fără stăpân

Ultimele Stiri
abonare newsletter