Actualitate

ATENȚIE șoferi! Strada Eroilor din Florești este închisă traficului

Strada Eroilor din Florești este închisă din cauza unor lucrări de asfaltare și reparații.

 

 


Strada Eroilor din comuna Florești este închisă traficului din cauza unor lucrări de asflatare și reparații. Traficul va fi restricționat dinspre dtrada Ioan Rusu și strada Dumitru Mocanu, înspre strada Cetății.

 


Primarul comunei Florești, Bogdav Pivariu asigură floreștenii că proiectul va fi gata în cel mai scurt timp posibil și își cere scuze pentru disconfortul creat în trafic.

„Vă anunț că  de vineri începând cu orele 19.00 strada Eroilor va fi închisă traficului rutier pe sensul de mers dinspre intersecția cu str. Ioan Rusu și str. Dumitru Mocanu, înspre str. Cetății, în vederea executării unor lucrări de reparații și asfaltare la partea carosabilă.


Proiectul reabilitării străzii Eroilor este unul prioritar pentru mine. Știu cât este de importantă această arteră si știu cât disconfort în trafic ne creează tuturor.

Vă asigur totuși că iau toate măsurile ca proiectul să fie gata în cel mai scurt timp și cât mai eficient pentru traficul din Florești.


Dincolo de faptul că am inițiat modificarea proiectului la a suplimenta încă o bandă pe un sens, azi mai facem un mic pas și anume aducem zona de trafic auto și pietonal la o stare de utilizare decentă pentru participanții în trafic.

Aceste lucrări sunt necesare pentru a avea condiții optime de siguranță și confort în trafic, cât și în vederea prevenirii apariției degradărilor specifice sezonului rece.


Menționez că atât începutul lucrărilor cât și durata acestora depind totuși de condițiile meteorologice.

În numele administrației pe care o conduc îmi cer scuze pentru disconfortul creat în trafic privind execuţia acestor lucrări și vă asigurăm de toată implicarea ca acestea să fie finalizate rapid astfel încât circulaţia rutieră să fie afectată cât mai puțin timp posibil”, a scris pe Facebook, primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.

CITEȘTE ȘI:

Schimbări radicale în noul PUG al Floreștiului. Pivariu: „Nu autorizăm blocuri numai de dragul de a o face”

 

 

 

 

 

abonare newsletter