Actualitate
Tinerii care au apărut într-un videoclip vulgar, pe podeaua unui club din Cluj-Napoca, căutați de polițiști!
Monitorulcj.ro. a sesizat poliția în cazul celor doi tineri care au întreținut relații sexuale în mijlocul unui club din Cluj-Napoca. Polițiștii îi caută pe ambii tineri.
Polițiștii îi caută pe cei doi tineri care au întreținut relații sexuale într-un club din Cluj-Napoca.
Weekend-ul trecut, doi tineri au fost surprinși pe ringul de dans al unui club din Cluj-Napoca, în timp ce întrețineau relații sexuale în văzul tuturor.
Mai exact, un tânăr masturba o fată, care părea a fi inconștientă, chiar pe ringul de dans. Polițiștii caută făptașii pentru a le putea aplica sancțiunile meritate.
„Precizăm faptul că sunt efectuate cercetari din oficiu privind săvârșirea aceleiași infracțiuni, în baza unor imagini ce ilustrează două persoane care, aflându-se într-un local public, ar fi desfășurat acte de natură sexuală.
Au fost demarate activități pentru identificarea persoanele în cauza și dispunerea măsurilor în consecință”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Cluj pentru monitorulcj.ro.
CITEȘTE ȘI:
Scene șocante într-un club din Cluj! Sex în public sau abuz? DE CE NU A INTERVENIT NIMENI