Actualitate
Ajutor psihologic gratuit pentru vârstnici și părinți de adolescenți. „Normalizarea problemelor este un pas important”
Asociația Daisler lansează platforma „Blue Monday”, o inițiativă menită să vină în sprijinul persoanelor vârstnice, dar și a părinților de adolescenți. Înscrierile sunt deschise atât pentru cei care au nevoie de ajutor, cât și pentru psihologi.
Conform inițiatorilor, platforma reprezintă „un spațiu care conectează psihoterapeuți cu persoane care au nevoie de asistență psihologică și psiho-emoțională”, fiind coordontă de psihologii Denisa Niță și Mădălina Bogdan. Participarea în cadrul celor două grupuri suport este gratuită, costurile fiind acoperite integral de Asociația Daisler.
„Motivul pentru care am ales aceste grupuri de referință este faptul că efectele pandemiei au adus consecințe serioase în rândul persoanelor de vârsta a 3-a, respectiv pentru faptul că relațiile dintre părinți și adolescenți sunt instabile și sensibile. Studiile arată că în 2020 a fost o creștere în incidența tulburărilor neurologice, Demență sau Alzheimer, mai mare decât în anii anteriori. Pe de altă parte, știm cât de dificile sunt interacțiunile dintre părinți și adolescenți datorită nevoilor diferite, chiar opuse, a celor două generații: părinții simt încă nevoia să-și protejeze copii, iar adolescenții au nevoie să fie independenți, să se cunoască mai bine si să exploreze”, spune psihologul Denisa Niță.
Participanții vor primi suport emoțional din partea psihologilor
Normalizarea problemelor este un pas important pentru bunăstarea comunității în care trăim, scopul campaniei fiind de a oferi persoanelor care au nevoie de ajutor șansa de înțelegere, suport emoțional și noi resurse de gestionare a dificultăților, transmit organizatorii.
„Ne place să ajutăm și credem că ajutând comunitatea din care provenim, mergem mai departe într-o manieră mai sănătoasă. Am pornit la drum intrigat de un domeniu care pentru mine era nou, dar în care am simțit că pot să ajut. Iată-ne 4 ani mai târziu cu această platformă și gata să ajutăm prin demararea unor ședințe de grupuri suport inedite în peisajul local și național”, a declarat Andi Daiszler, președintele asociației Daisler.
Platforma poartă numele celei mai depresive zile din an.
Cei care doresc să facă parte din program se pot înscrie AICI.
CITEȘTE ȘI: