Actualitate

Situație critică la Spitalul de Pneumologie din Cluj! Au fost create 10 locuri noi pentru bolnavii de COVID-19

Autoritățile locale au fost nevoite să majoreze capacitatea Spitalului de Pneumologie din Cluj-Napoca, fiind create 10 noi locuri pentru bolnavii de COVID-19, plus alte trei în secția de ATI.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează modificarea structurii organizatorice, organigramei, statului de funcții şi regulamentului de organizare şi funcționare pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello”, unitate sanitară subordonată forului administrativ județean.

„Având în vedere numărul în continuă creștere al persoanelor confirmate cu coronavirus și provocările fără precedent la care este supus întregul sistem medical, suntem nevoiți să ne adaptăm continuu și să luăm cele mai bune decizii menite să asigure un act medical de calitate și să salveze vieți”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Pentru ca instituția spitalicească să facă față evoluției pandemice actuale și să răspundă cât mai bine cererii de servicii specifice acestei perioade este necesară modificarea structurii organizatorice. Principalele modificări vizează înființarea în Secția Clinică Pneumologie a 10 noi paturi COVID-19 și suplimentarea cu trei paturi în cadrul Compartimentului de Anestezie Terapie Intensivă - COVID-19.

Totodată, pentru a asigura continuitatea activității medicale în cadrul secțiilor și compartimentului ATI și a organiza activitatea spitalului astfel încât acesta să răspundă prompt și eficient necesităților pacienților infectați cu coronavirus, se propune înființarea a 12 noi posturi, dintre care trei posturi de asistent medical principal, două posturi de asistent medical, trei posturi de infirmieră, trei posturi de îngrijitoare și un post de brancardier.


 

CITEȘTE ȘI


Un medic din Cluj-Napoca s-a sinucis! S-a aruncat de pe balconul unui hotel mare din Bună Ziua

Ultimele Stiri
abonare newsletter