Cristian Mandu, pilotul unei companii aeriene, absolvent de Conservator în SUA, va susţine, în 1 iunie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, un recital de vioară în cadrul unui concert caritabil organizat pentru strângerea de fonduri necesare unei asociaţii care şcolarizează copii cu handicap mintal sever.
O bloggeriţă din Cluj-Napoca a reuşit “performanţa” să blocheze tot trotuarul după ce a parcat maşina decapotabilă de-a curmezişul trotuarului. Pietonii aveau două variante: fie săreau maşina, fie intrau pe carosabil cu riscul să fie loviţi de alte maşini.
Istoricul şi criticul de artă Radu Varia a primit Diploma de membru de onoare al Royal Scottish Academy, documentul fiind semnat de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, potrivit unui comunicat de presă.
Cântăreaţa Patricia Kaas afirmă, într-un mesaj transmis fanilor din România, că spectacolul-tribut adus lui Edith Piaf pe care îl va susţine pe 24 iunie la Cluj-Napoca a fost gândit în primul rând ca un concert live şi abia apoi ca album.
O primă căsătorie între persoane de acelaşi sex este prevăzută miercuri în Franţa, în contextul unei adevărate fracturi în societatea franceză, după o manifestaţie de amploare organizată duminică de opozanţi ai acestui tip de căsătorie, legalizat în urmă cu o lună.
Discovery Communications a lansat TestTube, o platformă video digitală care este dedicată utilizatorilor de internet "curioşi de ce se întâmplă în lumea din jurul lor".
Stereotipurile conform cărora femeile sunt şoferi nepricepuţi ar putea fi acum susţinute suficient din punct de vedere ştiinţific, existând dovezi oficiale care ar putea pune capăt acestei îndelungate bătălii între sexe: femeile chiar nu pot să parcheze corect.
Meşteri populari clujeni au prezentat tradiţiile şi meşteşugurile româneşti din Transilvania şi produsele tradiţionale din această zonă în oraşul Kladovo din Valea Timocului, Serbia. Totul a fost condimentat de o demonstraţie de gătit produse tradiţionale româneşti.