Administrație
„Lotul grinzilor”. Stadiul fizic pe A3 Zimbor-Mihăiești a depășit 50% - VIDEO
Record de grinzi pe Autostrada A3 Transilvania, pe lotul Zimbor - Mihăiești. Lucrările sunt „pe jumătate” gata.
„Lotul grinzilor”. Stadiul fizic pe Zimbor-Mihăiești a depășit 50%. FOTO: Captură video
O filmare cu progresul înregistrat pe lotul Zimbor - Mihăiești al A3 a fost publicată pe YouTube marți, 18 aprilie. Stadiul fizic la zi al lucrărilor este de 50%, constructor pe acest lot fiind UMB. Un număr record de grinzi au fost înșiruite pe acest lot: 649.
Filmarea a fost realizată în data de 18 aprilie, lucrările fiind întrerupte până în 24 aprilie, cu ocazia sărbătorilor pascale.
„UMB este în vacanță două săptămâni, dar am filmat lotul pentru a vedea cum stăm cu progresul. Sunt 541 de grinzi înșirate pe terasament, plus 108 în organizarea de șantier. Total: 649”, a scris autorul filmării pe Youtube.
Când ar putea fi finalizat tronsonul?
Filmarea a stârnit reacții pozitive pe rețeaua de socializare:
„Este un lot greu, dacă nu luăm în calcul A1 între Sibiu - Pitești, este cel mai greu lot contractat. E lotul grinzilor”, a spus un utilizator.
„Greu de crezut (că va fi finalizat în 2024). Prea multe soluții așteptate, prea multe alunecări de teren. Ar putea fi, dar nu în totalitate. Doar porțiuni gata și mici bucăți rămase în așteptare”, a arătat autorul filmării, în secțiunea de comentarii. „Au început lucrul în februarie 2021. Deci doi ani și un pic. Ei au capacitatea de a termina în 2024 la final, aproximez eu. Poate 2025. Problemele sunt două: soluțiile tehnice deja așteptate de prea mult timp și alunecările care vor mai fi. Plus dealul de la Zimbor, pe celălalt lot, unde sunt multe semne de întrebare”.
Tronsonul din Autostrada Transilvania A3 Nădășelu - Zimbor mai are șanse doar pe hârtie ca UMB să finalizeze tronsonul din Autostrada Transilvania A3 Nădășelu - Zimbor. Pe acest sector foarte dificil de construit, prin dealurile Transilvănene ce au reputația de a fi foarte instabile, este că proiectul trebuie modificat în două puncte sensibile: la Nădășelu și Topa Mică, iar CNAIR a aprobat foarte târziu soluțiile propuse de constructor.
De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că, deși UMB se mișcă bine în teren, constructorul a câștigat recent foarte multe contracte pe Autostrada „Moldovei” A7 și e în cărți chiar să construiască A7 cap-coadă de la Buzău la Pașcani, ceea ce ar însemna un efort logistic însemnat și ar putea deraia din programul celorlalte șantiere deschise de constructorul român.
Prima din autostrăzile finanțatate prin PNRR
Autostrada de la Nădășelu la Zimbor este prima dintre acele autostrăzi din România ce primesc finanțare prin Planul Național de Redresare și reziliență (PNRR), scrie Hotnews.ro. În afară de cei 30 de kilometri de la Nădășelu la Zimbor, UMB mai are contractată și porțiunea de 12 km de la Zimbor la Poarta Sălajului, în total cei 42 de kilometri care sunt incluși la finanțare prin PNRR.
A3 Nădășelu - Zimbor
Sector: SECTIUNEA 3A SI SECTIUNEA 3B, SUBSECTIUNEA 3A2: NADASELU - MIHAIESTI SI 3B1: MIHAESTI ZIMBOR
Lungime: 30.06 km
Antreprenor: Asocierea Spedition UMB - Tehnostrade - Electromontaj
Valoare: 1.39 mld lei (fără TVA) / 9.6 mil euro per km
Contract semnat: 22 septembrie 2020
Durată: 12 luni proiectare + 24 luni execuție (termen contractual extins între timp)
Data finalizării: Q4 2024
A3 Zimbor - Poarta Sălajului
Sector: SUBSECTIUNEA 3B2: ZIMBOR - POARTA SALAJULUI
Lungime: 12,24 km
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade
Valoare: 680,40 mil lei (fără TVA) / 11,5 mil euro per km
Contract semnat: 1 iulie 2020
Durată: 12 luni proiectare + 24 luni execuție (termen contractual extins între timp)
Data finalizării: Q2 2025
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: