Administrație

Ungaria a ajuns cu electrificarea căii ferate la graniță, România vrea să încheie proiectele de infrastructură feroviară abia în 2026

În timp ce maghiarii au ajuns cu electrificarea căii ferate la graniță, românii abia au semnat contractele de proiectare și execuție pentru reabilitarea traseului Cluj-Bihor, proiect cu termen final estimat pentru 2026.

Ungaria a modernizat calea ferată până spre graniță. România are termen până în 2026 să reabiliteze traseul feroviar Cluj-Bihor/Foto: CFR Infrastructură Facebook.com Ungaria a modernizat calea ferată până spre graniță. România are termen până în 2026 să reabiliteze traseul feroviar Cluj-Bihor/Foto: CFR Infrastructură Facebook.com

 

 


Reprezentanții CFR SA și cei ai companiei MÁV VOLÁN Group au discutat recent despre îmbunătățirea conexiunilor feroviare transfrontaliere, precum și despre modalitățile comune de lucru ce au în vedere fluidizarea traficului la granițele feroviare, potrivit clubferoviar.ro.

În 2020, Ungaria a încheiat electrificarea căii ferate până la Biharkeresztes, în apropierea graniței cu România. Investiția de peste 128 de milioane de euro a vizat reabilitarea a 54 km de cale ferată.


Tronsonul feroviar din care face parte această secțiune se află în continuarea secțiunii Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor.

CITEȘTE ȘI: 

Exproprieri pe coridorul lucrărilor pentru reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Oradea-Episcopia Bihor

„Oficialii CFR SA și cei ai companiei  MAV VOLAN Group au avut astăzi, 7 iunie 2023, o primă întrevedere de lucru, după 23 de ani de la ultima vizită a reprezentanților grupului MAV, întâlnire care a avut drept scop consolidarea colaborării între cele două companii feroviare pentru îmbunătățirea legăturilor feroviare transfrontaliere, dar și modalități comune de lucru pentru eficientizarea traficului la granițele feroviare”, se arată pe pagina de Facebook CFR Infrastructură.


În cadrul discuțiilor, specialiștii celor două companii au analizat și trasat un program comun de lucru și au prezentat stadiul marilor proiecte de modernizare a infrastructurii feroviare de o parte și de alta a granițelor de vest.

„Proiectele au drept scop operaționalizarea traficului feroviar de marfă, prin punctul de frontieră de la Curtici, dar și a traficului feroviar de călători, prin punctul de frontieră Episcopia Bihor, pe relația Budapesta - Cluj Napoca, care se dorește a fi o conexiune regulată între cele două orașe, în contextul în care și CFR SA a semnat toate cele 4 contracte pentru electrificarea și modernizarea tronsonului Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”, menționează sursa citată. 


Traseu Cluj-Oradea în două ore

La finalul anului trecut, România a semnat contractele pentru proiectarea și execuția lucrărilor de electrificare și reabilitare a liniei Cluj-Napoca-Oradea-Episcopia Bihor (166,7 km), în valoare de 7,68 miliarde de lei. 

Lucrările ar urma să se finalizeze în 2026.


De altfel, modernizarea pasajului de la Tăietura Turcului, un obiectiv solicitat și așteptat de clujeni, este parte a contractului de reabilitare a liniei de cale ferată Cluj-Bihor. 

Proiectul vizează electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj – Oradea – Episcopia Bihor şi presupune realizarea unei infrastructuri ce va permite viteze maxime cuprinse între 100 km/h şi 160 km/h, ceea ce va reduce major durata parcurgerii distanței între cele două orașe reședințe de județ. Electrificarea şi reabilitarea tronsonului de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor conduce la realizarea unei infrastructuri feroviare optimizate.

Traseul de cale ferată proiectat se va desfăşura în general pe actualul tronson de cale ferată existent, cu excepţia unor zone în care este necesară mărirea razelor curbelor în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie şi asigurării parametrilor pentru circulaţia cu viteză sporită. Prin proiect se realizează 18.0 km de linie dublă nouă. Se desfiinţează trecerile la nivel care nu respectă reglementările şi se realizează pasaje denivelate.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Exproprieri pe coridorul lucrărilor pentru reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Oradea-Episcopia Bihor

CFR Infrastructură a semnat contractul pentru modernizarea lotului patru a liniei ferate Cluj-Oradea. Clujenii așteaptă și noul pasaj de la Tăietura Turcului

Ultimele Stiri
abonare newsletter