Administrație
Emil Boc, despre HUB-ul educațional din Borhanci: „Aici vor avea tot”
Hub-ul educațional din Borhanci a pornit deja „la drum”. Luni, 27 mai, au fost demarate lucrările la viitorul liceu din Borhanci. Primarul Emil Boc a declarat că în HUB-ul din Borhanci clujenii vor avea tot ce le trebuie.
Luni, 27 mai, au fost demarate lucrările la viitorul liceu din Borhanci/ Foto: Paula Copaciu - monitorulcj.ro
Hub-ul educațional din Borhanci a pornit deja „la drum”. Luni, 27 mai, au fost demarate lucrările la viitorul liceu din Borhanci, iar Primarul Emil Boc a anunţat că în săptămânile următoare vor începe lucrările şi la o nouă creşă din cadrul hub-ului.
Pe lângă liceu și sală sportivă, viitorul Hub educațional va dispune și de o creșă, o grădiniță și o școală gimnazială, potrivit proiectului asumat de autorități. Grădinița va dispune de o capacitate de 160 de locuri, cu 8 grupe distincte.
„În săptămânile următoare şi foarte curând vom începe, de asemenea, lucrările la creşă, grădiniţă, şcoală gimnazială. Utilităţile deja au început. Este deja şantierul în derulare pentru pregătirea infrastructurii. Drumul cu două benzi, trotuare şi piste de biciclete, inclusiv o bandă pentru a putea lăsa copiii la şcoală va fi pregătit, pentru a deservi întreg cartierul Borhanci, astfel încât cei care locuiesc şi vor locui aici să nu mai fie nevoiţi să meargă cu copiii în altă parte a oraşului, ajutând astfel şi la descongestionarea traficului, dar şi la creşterea calităţii vieţii. Face parte din strategia noastră de a face prima dată infrastructura şi apoi de a dezvolta locuirea de calitate. Am acordat autorizaţii de construcţii pentru cei care nu aduc trafic suplimentar aici în Borhanci. Imediat ce se va finaliza această structură educaţională şi conectivitatea cu centura, locuirea poate să meargă mai departe. Aici vor avea tot. Creşă, grădiniţă, şcoală gimnazială, liceu şi sală de sport. Se află deja în lucru şantierul care vizează bazinul de înot care va întregi infrastructura de calitate din cartier. Se va realiza şi parcul din Borhanci. Viitorul Clujului se pregăteşte aici, astăzi", a mai declarat Emil Boc.
În privința viitorului bazin olimpic din Borhanci, parte a Hub-ului educațional ce urmează să fie dezvoltat aici, acesta va face parte din Cluj un centru al natației din România.
Viitorul HUB Borhanci va dispune de următoarele obiective de investiții:
- Creșă de 99 de locuri: Proiectul viitoarei creșe se află în evaluare la Compania Națională de Investiții (CNI), urmând să fie finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoare estimată: 5,4 milioane de euro, fără TVA.
- Grădiniță: Ordinul de începere pentru proiectare a fost semnat în 8 iunie 2023, iar documentația urmează să fie predată către CNI. Valoare estimată: 3 milioane de euro, fără TVA.
- Școala Gimnazială și Sala de sport: Ordinul de începere pentru proiectare a fost semnat în 29 mai 2023. Valoare estimată: 8,5 milioane de euro, fără TVA.
- Bazin de înot, plus lucrări pentru echiparea edilitară a viitorului HUB educațional din Borhanci. Amplasamentul a fost predat în 26 mai 2023. Valoare estimată: 23,8 milioane de euro, fără TVA.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: