Administrație
Metroul din Cluj a pierdut finanțarea de 300 de mil. de euro? Boc: „Va fi un moment al adevărului”
Premierul Marcel Ciolacu a confirmat că metroul de la Cluj a pierdut finanțarea europeană din PNRR.
Emil Boc a dat asigurări că metroul se va face | Randare proiect
Premierul Marcel Ciolacu a confirmat săptămâna trecută că metroul de la Cluj a pierdut finanțarea europeană din PNRR.
Marcel Ciolacu a fost întrebat ce sume din cererea de plată numărul 3 vor fi reţinute din cauza neîndeplinirii angajamentelor.
„Sunt trei probleme la cererea de plată 3. Sunt nişte numiri în consiliile de administraţie, la societăţile din energie, unde este un dialog, unde, dacă se va opri o sumă, vom avea între şase şi opt luni de recuperare a acestor bani. Este jalonul cu microîntreprinderile, 206, şi vom vedea care este abordarea Comisiei în continuare. Este problema cu metroul de la Cluj, unde de asemenea căutăm o abordare comună. Acolo au fost două licitaţii. (…) Noi oricum trebuie să reducem 10% din împrumuturi şi presupun că aceşti bani vor fi reduşi din împrumut. Împreună cu ministrul Boloş am început deja demersurile de a găsi altă cale de a finanţa metroul de la Cluj. Metroul de la Cluj nu se făcea cu 300 de milioane cât veneau din PNRR, metroul de la Cluj costă peste două miliarde, deci oricum aveam nevoie de o sumă mai mare. Avem acces la o sumă de aproximativ 4,5 miliarde din certificate verzi şi acolo încercăm să introducem metroul, pentru că este transport verde”, a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că din aceste sume ar putea fi finanţate şi alte lucrări pentru metroul din Bucureşti, nu doar pentru cel de la Cluj.
„Eu aş introduce şi porţiune din metroul din Bucureşti. Să mergem să folosim acei bani pentru transport verde, respectiv metrou în Cluj şi Bucureşti”, a afirmat prim-ministrul.
Boc: „Va fi un moment al adevărului”
Prezent la un post de radio local, primarul Clujului, Emil Boc, a spus că adevărul va apărea în ziua când vor ajunge „cârtițele”.
„Așa sunt și cu discuțiile legate de metrou. Le-am spus colegilor că se separă grâul de neghină. O să vedeți că grâul, metroul, va înflori și va merge mai departe și neghina va dispărea încet dar sigur. Este o chestiune de timp (…) Va fi un moment al adevărului când vin sau nu vin cârtițele, vor intra sau nu în subteran și atunci se separă grâul de neghină”, a declarat edilul.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: