Administrație
Liber pentru achiziția de noi trenuri electrice, în urma unui contract de 1,4 miliarde de lei. Vor circula și prin Cluj.
A fost aprobată achiziția de noi trenuri electrice, care vor circula și pe rutele Cluj-Alba și Huedin-Oradea.
A fost aprobată achiziția de noi trenuri electrice, care vor circula și prin Cluj|Foto: Autoritatea pentru Reforma Feroviară Facebook.com
Guvernul a aprobat, miercuri, alocarea necesară pentru achiziția a 58 de trenuri noi de scurt parcurs, RE-R2 și RE-R3, cu 200, respectiv 160 de locuri, contracte cu o valoare de 1,4 miliarde lei, respectiv 1,88 miliarde lei. Aceste achiziții sunt prima fază dintr-un pachet de 143 de rame electrice de scurt parcurs, pe lângă cele 62 de trenuri din achiziția eșuată cu PESA.
CITEȘTE ȘI:
„Lovitură” pentru Ministerul Transporturilor. Contractul pentru 62 de trenuri electrice semnat cu PESA va fi anulat.
Astfel, o achiziție vizează 24 de rame electrice RE-R3 de 200 de locuri, care să crească eficiența modului de exploatare a serviciilor de transport feroviar de călători, reducerea poluării și creșterea confortului pe următoarele rute de pe rețeaua feroviară publică electrificată:
*Arad – Deva – Simeria;
*Alba Iulia – Cluj-Napoca;
*Oradea – Huedin.
Valoarea acestui contract este de 1,4 miliarde lei cu TVA, iar trenurile trebuie livrate în 38 de luni.
Cel de-al doilea contract, în valoare de 1,88 miliarde de lei și un teremen de livrare de 41 de luni, vizează vizează achiziția a 34 de rame electrice RE-R2 de 160 de locuri, care vor circula pe următoarele rute:
* Sighișoara – Brașov;
*Craiova – Caracal – Roșiori de Vede;
*Craiova – Drobeta-Turnu Severin;
*Bacău – Focșani;
*Buzău – Brăila – Galați
CITEȘTE ȘI:
Zeci de trenuri interregionale, scoase la licitație. Vor circula și pe rutele regionalei Cluj.
În iarna acestui an, Autoritatea pentru Reformă Feroviară semna cu constructorul polonez PESA pentru 62 de trenuri electrice noi, însă în urma unei contestații ulterioare, contractul a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel București.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: