Administrație
În ce stadiu sunt lucrările la bazinul olimpic din Borhanci. Imagini spectaculoase surprinse din dronă. VIDEO
Lucrările la bazinul olimpic din Borhanci continuă într-un ritm alert. Imagini spectaculoase, surprinse cu drona.
Stadiul lucrărilor la Bazinul Olimpic din Borhanci| Foto: SergiuPnt - YouTube
Ideea construirii unui bazin olimpic la Cluj-Napoca a pornit de la nevoia unei infrastructuri în natație de ultimă generație.
Lucrările au început în luna mai a acestui an. Proiectul din cartierul Borhanci prevede construirea unei clădiri pe 3 niveluri cu un bazin de înot acoperit, capacitate de 1000 de spectatori și zone dedicate competițiilor sportive de natație. Astfel, sunt cuprinse: bazin olimpic de înot, bazin olimpic de sărituri, zonă de gradene pentru spectatori, zone de agrement, bazin de inițiere, saune, jacuzzi, vestiare și zonă administrativă.
Din imaginile surprinse din dronă se poate observa ritmul alert al lucrărilor.
Bazinul va fi finalizat în 2025
Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, lucrările sunt în grafic, nu există întârzieri, iar termenul de execuţie este 2025.
„Lucrările la bazin au intrat în linie dreaptă, în acest moment se toarnă piloții forați, urmează să fie 745 de piloți forați. Până în acest moment sunt turnați 65, ritmul este de 10-12 piloți forați pe zi. Este o lucrare de mare anvergură, o lucrare extrem de serioasă, peste 100.000 de metri cubi de pământ au fost escavați deja. Bazinul va avea loc pentru sărituri, va fi un bazin pentru polo, va fi amenajat un bazin pentru înot. Bazinul va putea să găzduiască şi competiţii internaţionale. De asemenea, tot în acest bazin vor putea să se facă şi iniţieri pentru diverse sporturi nautice. Am ţinut intens legătura cu Federaţia Internaţională de Nataţie, astfel încât să putem armoniza acest proiect şi să fie unul de care să ne bucurăm cu toţii. Totodoată, bazinul va avea şi 1.000 de locuri în gradenă. Lucrările sunt în toi, sunt în grafic, avem un termen de execuție stabilit, anul 2025, deocamdată nu avem întârzieri, pot să apară eventuale întârzieri condiționate de vreme, dacă temperaturile sunt negative, dar deocamdată nu discutăm de asemenea lucruri, firma e mobilizată, oamenii sunt în șantier, iar lucrările merg foarte bine”, a transmis în luna septembrie Dan Tarcea, pe pagina sa de Facebook.
Bazinul Olimpic din Cluj va purta numele lui David Popovici
Bazinul Olimpic din Borhanci va purta numele campionului olimpic român la natație, David Popovici.
„Voi propune ca acest bazin olimpic să se numească «Bazinul Olimpic David Popovici». David Popovici, dincolo de performanța extraordinară, inspiră tânăra generație și arată că se poate reuși! M-a impresionat mesajul lui, când a spus: «Dacă eu am reușit, și voi puteți reuși!»”, explica primarul Emil Boc, la începutul lunii august.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: