Administrație
Lucrările pe A3 Nădășelu-Zimbor, 25% finalizate la un an de la începerea șantierului. VIDEO
Lucrările pe lotul A3 Nădășelu-Zimbor au ajuns la aproximativ 25% execuție. Progresul este unul bun, iar termenul de finalizare este 2023.
Lucrările pe lotul A3 Nădășelu-Zimbor au ajuns la 25% execuție. Foto: Captură ecran video.
Potrivit datelor oficiale CNAIR, lotul a ajuns la aproape 25% stadiu fizic de execuție, după primul an de șantier, scrie economedia.ro.
Lucrările pe tronsonul de 30 de kilometri dintre Nădășelu și Zimbor, realizate de constructorul român UMB, au avansat în ritm alert încă de la începutul acestora. Singurele probleme întâmpinate au fost alunecările de teren frecvente în zonă, care i-au dat bătăi de cap constructorului de mai multe ori.
Spre exemplu, anul trecut în septembrie a avut loc o alunecare de teren în apropiere de localitatea Sâncraiu Almașului, în mai puțin de o lună fiind urmată de alta. De asemenea, vremea rea din această iarnă l-a determinat pe constructorul UMB să își mute zeci de utilaje de pe șantierul Autostrăzii Transilvania în sudul țării, întrucât condițiile meteo nu au permis desfășurarea lucrărilor în zonă.
Porțiunea de la Zimbor la Poarta Sălajului, într-un „scenariu” mai puțin optimist
În afară de cei 30 de kilometri de la Nădășelu la Zimbor, UMB mai are contractată și porțiunea de 12 km de la Zimbor la Poarta Sălajului, în total cei 42 de kilometri care sunt incluși la finanțare prin PNRR.
Lucrările pe porțiunea de aproximativ 12 kilometri între Zimbor și Poarta Sălajului trebuie finalizate tot în 2023. Contractul a fost semnat cu constructorul UMB în 01.07.2020, fiind în valoare de 680 milioane lei. Acesta prevede 12 luni de proiectare și 24 de execuție cu 10 ani garanție. Ordinul de începere a lucrărilor a fost însă emis târziu, mai exact după 11 luni de la parafarea contractului, în 31.05.2021.
Astfel, specialiștii din cadrul Asociației Pro Infrastructură arătau luna trecută că „scenariul” de a finaliza acest lot anul viitor nu este cel mai optimist.
Compania Spedition UMB este una dintre cele mai mari companii de construcții din România, aceasta câștigând licitația pentru construirea tronsonului cu oferta de 1,4 miliarde de lei, întrecându-i pe chinezii de la China Communications Construction Company Limited.
Contractele pe cele două tronsoane legate între ele, Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, însumează două miliarde de lei fără TVA, iar lucrările au fost prevăzute să dureze minim 3 ani din cauza reliefului dificil. În zonă se vor construi 26 de poduri și viaducte de diferite lungimi, care vor fi săpate de deblee la 20-30 de metri adâncime. Unul dintre acestea va ajunge până la 75 de metri.
Lucrările pe A3, începute în forță
Lucrările au demarat în forță în luna februarie 2021, atunci când zeci de utilaje ale UMB au intrat în teren pentru a amenaja șantierul. Atât de impresionantă a fost mobilizarea din acel moment, încât șantierul autostrăzii părea că apăruse peste noapte.
Primele imagini video fuseseră publicate pe forumul peundemerg.ro, iar unul dintre utilizatori remarca mirat: „Incredibil cât de repede avansează UMB. Acum o săptămână nu era nimeni aici”.
A3 Nădășelu – Zimbor are lungimea de 30.06 km, constructor pe acest tronson fiind asocierea Spedition UMB - Tehnostrade – Electromontaj. Valoare lucrărilor se ridică la 1.39 mld lei (fără TVA) / 9.6 mil euro per km. Contractul a fost semnat în 22 septembrie 2020, iar durată este de 12 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuție. Lucrarea ar trebui finalizată până în trimestrul 4 al anului viitor.
Autostrăzile finanțate prin PNRR
Ministerul Transporturilor a propus spre finanțare prin PNRR următoarele obiective de investiții:
- A7 – Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău – Pașcani
- A8 – Tg. Mureș - Miercurea Nirajului și Leghin – Pașcani
- A1 - Margina - Holdea: 9 km (2 stații cu 10 puncte de reîncărcare)
- A3 – Nădășelu – Poarta Sălajului: 42 km (6 stații cu 30 puncte de încărcare).
Puțini km de autostradă, inaugurați în 2021
Anul 2021 s-a încheiat cu doar 35 de kilometri noi de autostradă, însă partea plină a paharului este că s-a lucrat fără probleme majore pe mai toate șantierele din țară și au demarat lucrări pe aproximativ 180 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres noi. Printre cei 35 de kimoetri se numără și cei 25 de kilometri de autostradă de pe A10 Sebeș-Turda, inaugurați la începutul lunii decembrie 2021.
Pe de altă parte, contractul lotului Chețani-Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania a fost reziliat tot în decursul anului anterior.
Astfel, în 2021 s-au deschis A3 Ungheni - Târgu Mureș - 4,5 km și A10 Sebeș - Turda, Lotul 2 - 25 km (+ 4 km nefolosiți anterior de pe loturile 1 și 3).
Video: Youtube/ Cristian Marius Man
CITEȘTE ȘI: