Administrație

Primăria Cluj-Napoca „faultată” de Curtea de Conturi. 2 milioane €, nereguli și prejudicii

Nereguli și prejudicii de 2 milioane de euro în plin an pandemic. Asta au au găsit inspectorii Curţii de Conturi la Primăria Cluj-Napoca, potrivit unui audit realizat pe anul 2020. Față de anii trecuți, prejudiciile au scăzut sau, între timp, banii au fost recuperați!

sediul Primăriei Cluj-Napoca. Sursa foto: depositphotos.com sediul Primăriei Cluj-Napoca. Sursa foto: depositphotos.com

 

Potrivit Raportului Curții de Conturi privind finanțele publice locale pe anul 2020 la Primăria Cluj-Napoca au fost descoperite prejudicii în valoare de 191.000 lei și abateri financiar contabile care se ridică la suma de 9.196.000 lei. 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Cele mai mari nereguli se referă la relațiile dintre municipalitate și Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, respectiv Societatea de Termoficare Napoca SA.

Astfel, Curtea de Conturi susține că Primăria a subvenționat abonamentele de transport pentru elevi, fără a recupera acești bani de la Compania de Transport, iar în acest fel s-a creat un prejudiciu de 7 milioane de lei.


Alte nereguli se referă la faptul că municipalitatea nu a înregistrat în evidența contabilă participarea la capitalul social al Societății de Termoficare Napoca în valoare de 4,2 milioane lei.

Potrivit Curții de Conturi, s-au făcut plăți nelegale în ceea ce privește construirea locuințelor sociale de pe Ghimeșului, angajații Primăriei nu au stabilit corect impozitul pe clădiri sau s-au acordat subvenții serviciului de salubrizare menajeră, fără respectarea prevederilor legale.


Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca spun că în timpul auditului au luat măsuri pentru remedierea deficiențelor, fapt confirmat de către Curtea de Conturi.

 „Primăria a înregistrat în evidența contabilă participarea la capitalul social la Societatea de Termoficare Napoca SA. În timpul auditului, s-a efectuat corectarea sumei stabilite ca și impozit pe clădire prin aplicarea cotei corecte de 5%. În timpul misiunii de audit conducerea entității, am solicitat Ministerului Finanțelor Publice decontarea de la bugetul de stat a cheltuielilor cu transportul elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat”, au transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.


Nereguli descoperite de Curtea de Conturi la Primăria Cluj-Napoca

  • „Neînregistrarea în evidența contabilă a participării municipiului Cluj-Napoca la capitalul social al Societății Comerciale Termoficare Napoca S.A, în sumă de 4.231.000 lei;”
  • „Nu a fost înregistrat în domeniul public al UAT Municipiul Cluj-Napoca, respectiv în evidența contabilă, drumul nemodernizat denumit «Drumul Radului», în condițiile în care pe acest drum au fost efectuate în anul 2020 cheltuieli cu reparații curente de întreținere străzi nemodernizate, în sumă de 1.842.631,11 lei;”
  • „Nu au fost recuperate de la bugetul statului subvențiile acordate de UATM Cluj-Napoca operatorului de transport public local în sumă de 7.011.781 lei, reprezentând contravaloarea abonamentelor gratuite pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat;”
  • „În perioada 2018-2020, nu a fost stabilit și încasat impozitul pe teren și clădiri, în cuantumul cuvenit, nefiind realizate venituri în sumă de 32.015 lei (26.590 lei debit și 5.425 lei majorări de întârziere);”
  • „În anul 2020, nu a fost stabilit corect impozitul clădiri, în cuantumul cuvenit, nefiind realizate venituri la bugetul local în sumă de 4.533 lei;”
  • „În perioada octombrie – decembrie 2020, au fost efectuate plăți în sumă totală de 3.087.447 lei, reprezentând subvenții acordate din bugetul local pentru finanțarea costurilor de operare aferente serviciului public de salubrizare menajeră, fără respectarea prevederilor legale privind ajutorul de stat, respectiv autorizarea acestora de către Consiliul Concurenței”.
  • „Au fost efectuate plăți nelegale, reprezentând actualizarea nejustificată a prețului cu manopera și profitul, aferent unui contract de lucrări, pentru realizarea obiectivului de investiții «Imobil cu funcțiuni publice și locuințe sociale str. Ghimeșului», ca urmare a modificării salariului de bază minim brut pentru domeniul construcțiilor, fiind astfel creat un prejudiciu bugetului local în sumă de 135.339 lei;”

Sursă Curtea de Conturi – audit desfășurat la UAT Municipiul Cluj-Napoca pe anul 2020

Principalele nereguli la Compania de Transport și Sala Polivalentă

Curtea de Conturi susține că la Compania de Transport Public Cluj-Napoca a găsit prejudicii de 20.000 lei  și abateri financiar-contabile de 23.061.000 lei. Principalele nereguli se referă la „neconcordanțe la înregistrarea veniturilor din vânzări de titluri de călătorie prin POS – 265.000 lei; taxa specială de transport public local constituită în perioada 2018 – 2020 nu a fost virată la bugetul local conform prevederilor HCL din 30.12.2013 – prejudiciu de 21.518.000 lei”.


„Entitatea verificată nu a virat la bugetul local al UAT Municipiul Cluj – Napoca suma de 1.172.618 lei, provenită din vânzarea materialelor recuperate din demontarea liniei din tramvai, în scopul modernizării acesteia”, susține Curtea de Conturi.

La Sala Polivalentă, Curtea de Conturi a găsit prejudicii totale de 94.000 lei și abateri financiar contabile care se ridică la 220.000 lei.

„Evidența contabilă la nivelul entității nu este condusă cu respectarea tuturor reglementărilor incidente, cu influență asupra situațiilor financiare – pagubă de 198.000 lei; nu au fost realizate venituri din închirierea spațiilor aflate în administrarea Sălii Polivalente SA, pentru organizarea festivalului UNTOLD ediția 2018, în cuantumul și la termenele legale – prejudiciu de 2.000 lei; entitatea controlată a efectuat cheltuieli și plăți în sumă, în lipsa unor documente, care să justifice legătura cu obiectul de activitate al societății – prejudiciu de 20.000 lei; au fost efectuate deplasări în țară și străinătate, în lipsa unor documente justificative, care să justifice efectuarea acestora – pagubă de 56.000 lei”, arată auditorii Curții de Conturi.

CITEȘTE ȘI:

Curtea de Conturi pune tunurile pe ANAF să înceapă controalele la influenceri și vloggeri. 1,6 miliarde euro minus la buget!

Modernizare de mântuială? Un drum judeţean din Cluj, unde Curtea de Conturi a găsit nereguli de 1,1 milioane lei, a luat-o la vale

Curtea de Conturi a găsit prejudicii de 56 de milioane de lei la Primăria Cluj-Napoca

Ultimele Stiri
abonare newsletter