Până acum, doar etapa I a centurii metropolitane a fost scoasă la licitație, iar pentru faza a II-a se mai caută finanțare. Emil Boc explică motivul pentru care nu s-a putut scoate la licitație ambele etape.
Mobilizare excelentă pe Autostrada A3 Transilvania, lotul Chețani-Câmpia Turzii! Tronsonul ar putea fi deschis cu 8 sau 9 luni înainte de termenul contractual.
Se lucrează la reașezarea plăcilor de pavaj pe esplanada din fața Teatrului Național. Finalizate cu câteva zile înainte de 1 Decembrie, lucrările au fost criticate de clujeni.
În mai multe zone din Florești se vor efectua lucrări de modernizare în perioada următoare. Primarul Bogdan Pivariu spune că „strâmtoarea Terra este pe cale de dispariție”.
Din 3 martie, cetățenii vor putea circula gratis cu autobuzul atât în Florești, cât și în Cluj-Napoca. Primarul Bogdan Pivariu se așteaptă ca floreștenii să-și lase mașinile acasă.
Un alt obiectiv în domeniul educațional a fost realizat, cu bani europeni, de Consiliul Județean Cluj. Este vorba despre lucrări la Școala Gimnazială Specială – Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă.
Primarul Emil Boc a afirmat că problema grupului statuar „Școala Ardeleană” i-a fost sesizată de Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David. Edilul consideră că incidentul nu se aseamănă cu cel din cazul statuii lui Iuliu Maniu.