Artă & Cultură

Salonul de iarnă al medicilor, la Turnul Croitorilor. 120 de picturi, realizate de 40 de medici clujeni pasionați de artă. FOTO

Medicii clujeni pasionați de artă, din cadrul UMF Cluj-Napoca, și-au expus lucrările de pictură (și nu numai) la „Salonul de iarnă al medicilor” de la Turnul Croitorilor.

 

 


40 de medici au realizat 120 de lucrări de artă care pot fi admirate de oricine acum, până duminică, la Turnul Croitorilor.

 


Evenimentul „Salonul de iarnă al medicilor” are loc de zeci de ani de zile, iar unii medici își expun creațiile în cadrul acestuia încă din anii facultății.

Ediția din acest an are numărul 51.


„Salonul de iarnă al medicilor, un eveniment organizat în cadrul Zilelor UMF «Iuliu Hațieganu», a ajuns la ediția cu numărul 51.

Anul acesta, 40 de medici pasionați de artă, dintre care 30 participă pentru prima dată, și-au expus lucrările la  Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca. Printre ei, se află și domnul profesor Viorel Lupu, care își expune lucrările în cadrul acestui eveniment de 41 de ani, de când era student în anul I.


Expoziția cuprinde peste 120 de lucrări de pictură, artă decorativă, grafică și ceramică, pe care le veți putea vedea până duminică, 12 decembrie. Felicitări tuturor expozanților, precum și organizatorilor, Colegiul Medicilor Cluj și Colegiul Medicilor Stomatologi Cluj și domnului șef lucr. dr. Radu-Andrei Moga, coordonatorul expoziției!”, a anunțat Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI:

„Flori pentru salvatori”. Medicii clujeni, răsplătiți pentru eforturile de a salva oamenii pe timp de pandemie. FOTO

Gest neașteptat făcut de un clujean salvat de medici din ghearele morții! Ce le-a transmis bărbatul salvatorilor după externare

Ultimele Stiri
abonare newsletter