Artă & Cultură

Primul val de artiști confirmați la Jazz in the Park. The Comet is Coming, în septembrie la Cluj-Napoca

Organizatorii Jazz in the Park au anunțat primii artiști confirmați pentru cea de-a X-a ediție a festivalului. Printre ei se numără și The Comet is Coming.

The Comet is Coming, în septembrie la Cluj-Napoca/ foto: Jazz in the Park - Facebook The Comet is Coming, în septembrie la Cluj-Napoca/ foto: Jazz in the Park - Facebook

 

 


Cea de-a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park va avea loc în 1-4 septembrie, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, cel mai vechi muzeu în aer liber din România.

 


După doi ani în care s-a desfășurat în variante restrânse, condiționat fiind de restricțiile pandemice, Jazz in the Park aduce din nou în fața publicului un lineup vibrant, eclectic și bogat, dorind să confirme încă o dată numele de Europe’s Best Small Festival.

 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

Primii artiști anunțați la Jazz in the Park

Primii artiști anunțați de organizatori: The Comet is Coming (UK), Dhafer Youssef (TN), Asaf Avidan (IL), Amadou et Mariam (ML), Yussef Dayes (UK), Erik Truffaz Quartet (CH), Teodora Enache-Brody (RO), London Afrobeat Collective (UK), Trigon (MD), Luiza Zan (RO), Blazzaj (RO), Jazzbois (HU) și Marta Popovici (RO), pe site-ul iabilet.ro, în descrierea evenimentului.


Mai mult de atât, începând din acest an, Jazz in the Park alege să comunice conform unui gând care a fost, de altfel, prezent într-un fel sau altul în toate edițiile de până acum. Odată cu aniversarea, festivalul își rostește identitatea explicit, asumat și entuziast: Jazz in the Park. Sounds personal.

„Mi se ridică părul pe mână când mă gândesc că facem Jazz in the Park de 10 ani. O călătorie excelentă, care nu a încetat să ne surprindă. La fel ca-n fiecare an, facem tot ce ne stă în putere să livrăm cea mai bună ediție de până acum. Avem un lineup din care nu trebuie ratat niciun concert. Avem un loc de eveniment care va eleva experiența publicului. Avem un entuziasm pe care sperăm să vi-l transmitem tuturor până în septembrie. Nu vrem să fim nici cel mai tare festival, nici cel mai mare. Vrem doar să trăim împreună clipa și să ne creăm amintiri frumoase. Vrem să sfidăm ultimii ani cu naivitatea că un festival poate schimba în bine lumea în care trăim”, a spus Alin Vaida, directorul executiv al Jazz in the Park.


The Comet is Coming, pentru prima dată în România

Pentru prima dată pe o scenă din România, The Comet is Coming, trupa britanică formată din King Shabaka (saxofon), Danalogue (clape) și Betamax (tobe), este genul de trio instrumental care are darul de a scoate publicul din zona de confort și a-l duce pe un tărâm muzical pe care nu l-a explorat până acum. Muzica lor este atât de puternică și plină de ardoare de parcă ar fi posedată de spirite.

„Cometele” aterizează pe scena principală a Parcului Etnografic pregătite fiind să distrugă iluziile, să invoce focul și să ofere publicului toată puterea și energia lor vitală.


Tot din Marea Britanie va veni la Jazz in the Park și Yussef Dayes, un maestru al jam sessionurilor. Energie în formă pură, Yussef Dayes este acel tip de artist care-i pune pe oameni în situația de a se descifra și descoperi pe ei înșiși atunci când îl ascultă. Tehnica lui impecabilă de mânuire a tobelor și a percuției în general transformă orice concert într-un spectacol și asigură o întreagă călătorie printr-o grămadă de stiluri muzicale, de la beaturi funky la hip-hop, broken beat, modern jazz sau drum&bass.

Concertul Amadou et Mariam, premieră în România

O premieră în România va fi și concertul artiștilor Amadou et Mariam din Mali. Când drumurile lui Mariam Doumbia (voce) și Amadou Bagayoko (chitară și voce) s-au încrucișat la Institutul pentru tineri nevăzători din Bamako, cei doi împărtășeau nu doar o condiție medicală, ci și dragostea pentru muzică.

Cel care a eliberat instrumentul indian oud de rolul său tradițional și l-a adus în jazz, cântărețul tunisian Dhafer Youssef vine pentru a doua oară la Jazz in the Park. De data aceasta, cu cel mai nou proiect al său: Digital Africa. Compozițiile lui Dhafer Youssef pentru acest proiect sunt influențate de muzica africană pe care o asculta când era mai tânăr, dar și de modul original de a cânta la kora al lui Ballaké Sissoko, care se conectează impecabil la stilul ritmic și tiparele oudului. Deasupra acestora, tonurile electrice ale chitarei lui Eivind Aarset dau întregul sens titlului proiectului.

Ediția aniversară Jazz in the Park îl va aduce pe scenele din Etnografic și pe muzicianul israelian Asaf Avidan, unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai noului val, care va susține un concert în cadrul turneului de promovare al ultimului său album - „Anagnorisis”. Iubitorii jazzului îi vor putea asculta și pe London Afrobeat Collective, colectivul de nouă artiști din Anglia, Italia, Franța, Congo, Argentina și Noua Zeelandă, Jazzbois, trei muzicieni din Budapesta care combină jazzul cu hip hopul, și pe Trigon, o trupă din Moldova de peste Prut, pregătită să ofere o adevărată experiență culturală de jazz cu influențe moldovenești, mioritice.

Cât costă abonamentul?

In perioada 13 aprilie-15 mai, prețul abonamentelor pentru cele patru zile de festival este de 350 lei. Pentru ca publicul să se poată bucura la maximum de experiența Jazz in the Park așa cum și-o doresc organizatorii, capacitatea Parcului Etnografic a fost limitată la 8.000 persoane.

Copiii sub 7 ani pot intra gratuit, dar trebuie să fie însoțiți de minimum un adult posesor al unui bilet individual sau al unui abonament valabil pentru ziua respectivă. Accesul copiilor între 7 și 14 ani este permis în baza unui bilet valabil și doar dacă sunt însoțiți de un adult. Mai multe informații despre bilete se găsesc aici.

CITEȘTE ȘI:

19.000 de iubitori de jazz au participat la ediția Jazz in the Park 2021

Noi artiști confirmați la Neversea 2022: Alesso, cel care a colaborat cu Katy Perry pentru „When I'm gone”, pe scena principală

Ultimele Stiri
abonare newsletter