Economie
OPINIE. Dragoș Damian: „România, văd ceva la tine!”
Grupul Knauf, o afacere de familie înființată acum 90 de ani în orășelul bavarez Iphofen, are o cifră de afaceri de peste 12 miliarde Euro, deține fabrici peste tot în lume și activează în domeniul materialelor de construcții pentru amenajări interioare, sisteme de izolație și tavane de design.
Dragoș Damian
Aceasta nu este o opinie care face reclamă pentru Knauf, nu au nevoie de așa ceva – referințele lor sunt foarte solide, au lucrat la Allianz Arena, la Hamburg Philharmonic, la Phaeno Science Center.
De ce este însă important să vorbim despre Knauf? Pentru că nemții de la Knauf au decis să investească peste 200 milioane de Euro în două fabrici în România, punând astfel pe harta Huedin și Târnăveni, care se vor trezi la viață jucând în liga mare industrială.
Au rămas puține companii fondate în România acum de 100 de ani care să lucreze în domeniul producției industriale - cred că se pot număra pe degete - restul fiind închise și dărâmate după 1990, aveam mare-mare nevoie de blocuri, de mall-uri și clădiri de birouri. În Germania însă, probabil că toate au o vechime de cel puțin 100 de ani, tradiție care a generat proverbialul „German engineering”. De aceea este Germania o țară puternică, pentru că este lider în producția industrială. Și iată că una dintre companiile germane cu o vechime de aproape 100 de ani vine cu o finanțare enormă pentru a face o invesțiție industrială aici, la noi, de unde cu siguranță va exporta în multe alte țări din zonă. Să ne lămurim, dacă mai era cazul, nici o companie nu investește într-o fabrică nouă într-o țară doar pentru a livra local, o face pentru a exporta în toate piețele vecine.
De ce investește Knauf în operațiuni industriale în România? De ce își bat capul de peste 15 ani companii precum Lufkin, Bosch, Arcelic, De Longhi, Edenia, Stada - și atâția alții - să construiască fabrici, când ar putea să închirieze un depozit și să aducă din import? Că tot este sport național importul de orice, practic am dublat în ultimii trei ani deficitul de balanță comercială.
Pentru că ei și atâția alți investitori străini văd ceva la România. Și nu este vorba doar de venituri și profituri și oportunități pentru producție și costuri mai reduse și forță de muncă ieftină – astea le găsești în multe țări din Europa de Est, nu mai vorbim de Asia.
Văd investitorii că aproape fiecare român vobește engleza și tot al cincilea din Ardeal vorbește germana? Poate.
Sau că școlile și universitățile din România „își dau drumul”, renunță încet-încet la catedrele-sinecuri și produc promoții de absolvenți ancorați în nevoile pieței muncii? Desigur - dar procesul este, cum spuneam, încet-încet.
Sau că schimbul de generații este la doi pași și milenialii, mult mai curajoși, curioși și cosmopoliți, redau speranța relansării țării? Probabil.
Sau că suntem la doi pași de Ucraina, o țară a cărei refacere va costa sute de miliarde de Euro, asfel încât este practic să aduci o fabrică aici? Categoric.
Așa cum spuneam, Huedin și Târnăveni, două orașe făcute praf de dezindustrializarea din ultimii 25 de ani, revin la viață. Iar Knauf devine dintr-o dată „Fabricat în România”, un proiect care ne dă încredere în viitor. Un proiect de țară.
Politicienii români încep să mârâie la importurile în galop de sănătate și să vorbească despre „Fabricat în România” ca despre un proiect de țară. Prea târziu, prea puțin, prea în surdină, prea populist. Aveau un obiectiv simplu de urmărit, anume să atragă investiții industriale noi și să asiste investițiile industriale deja prezente să se dezvolte.
Nu știm ce este cu România, dar, la fel ca și Knauf, vedem ceva la ea.
* Titul este inspirat dintr-un discurs motivațional ținut în 2014 de Dananjaya Hettiarachchi.
Opinie de Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj
CITEȘTE ȘI:
