Economie
Cine va beneficia de plafonarea preţului la energie la 1 leu? Familiile cu peste 3 copii și bisericile sunt pe listă
Familiile cu peste 3 copii, bisericile și societățiile cu servicii publice ar putea beneficia de plafonarea prețului la energie la 1 leu.
Familiile cu peste 3 copii vor putea beneficia de prețul compensat la energie / Foto: depositphotos.com
Premierul Nicolae Ciucă susţine ca mai multe categorii, printre care familiile cu mai mult de trei copii, bisericile şi serviciile publice, să beneficieze de preţ compensat la energie.
El a menţionat că sunt pregătite amendamente în acest sens la ordonanţa pe energie aflată în dezbaterea Parlamentului.
„Este foarte limpede că tot ceea ce am discutat şi am stabilit prin ordonanţă, ultima ordonanţă se va aplica. Este o ordonanţă pe care am gândit-o astfel încât să venim în sprijinul românilor şi a economiei, iar chestiunile care mai erau de amendat în Parlament sunt cele prin care vom regla acele chestiuni cu serviciile publice, astfel încât să poată să beneficieze de preţul stabilit de un leu.(...) Familiile monoparentale sau cele care au mai mult de trei copii, bisericile, societăţile de apă canal, cele care asigură utilităţile publice. Acestea sunt (categoriile care vor beneficia de preţ plafonat la energie - n.r.). Nu am discutat despre aeroporturi”, a afirmat Ciucă, la Parlament.
El a spus că aceste amendamente urmează să fie discutate.
Facturiile emise cu întârziere, plătite în rate
Întrebat în legătură cu plata facturilor emise cu întârziere, dacă va exista posibilitatea ca plăţile să fie achitate în rate de către consumatori, Ciucă a spus că a solicitat ca sumele să fie eşalonate.
„Pentru furnizorii care nu au fost în măsură să trimită facturile la timp… este absolut anormal ca orice consumator final să primească factura după cinci luni sau şase luni şi să plătească întreaga sumă. Ca atare, am solicitat ca acea sumă să fie eşalonată, astfel încât cetăţenii să poată să îşi plătească factura”, a afirmat premierul.
Guvernul a adoptat vineri o ordonanţă de urgenţă privind Mecanismul de achiziţie centralizată a energiei care va asigura compensarea preţurilor la energie în continuare şi competitivitatea economiei româneşti, a anunţat vineri secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu. Acesta a precizat, întrebat de ce nu s-a adoptat prin această ordonanţă şi preţul de 1,3 de lei pentru toţi românii care consumă peste 255 de kWh pe lună, că în legea de adoptare a Ordonanţei 119, aflată în Parlament, vor fi cuprinse toate categoriile de preţuri.
Ordonanţa de urgenţă 119/2022 a fost adoptată cu amendamente de Senat şi se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: