Economie
Luni încep înscrierile în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice. Ce valoare au voucherele?
Luni, 5 decembrie, încep înscrierile pentru prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice, din sesiunea a doua pe acest an.
Luni, 5 decembrie, încep înscrierile pentru prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice/ FOTO: pixabay.com
Începând de luni, 5 decembrie 2022, persoanele fizice se pot înscrie în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe, mașinile de spălat vase și frigiderele/congelatoarele, anunță Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Bugetul primei etape este de 25 milioane lei, iar selecția voucherelor se face în perioada 05.12.2022, ora 10:00 - 09.12.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.
Care este valoarea voucherelor?
În prima etapă, se acordă vouchere pentru achiziționarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:
- 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puțin noua clasă energetică C
- 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasă energetică D
- 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E.
Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.
„După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanții se vor prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit. Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat”, a transmis AFM.
CITEȘTE ȘI: