Economie

Patronii din Cluj, împotriva creșterii cotei de TVA pentru industria HoReCa: „Abia ne revenim după pandemie!” Ar duce la o nouă creștere a prețurilor

Patronii din HoReCa Cluj contestă intenția Guvernului de a crește cota de TVA. Reprezentanții industriei spun că această creștere ar presupune și creșterea prețurilor, ce vor fi resimțite imediat de consumatori.

Restaurante în Piața Muzeului din Cluj-Napoca / Foto: Facebook - Emil Boc Restaurante în Piața Muzeului din Cluj-Napoca / Foto: Facebook - Emil Boc

 

 


Organizația Patronală HORECA Cluj susține demersurile colegilor de la Organizația Patronală HORA București și Federația Industriei Hoteliere din România, prin care se contestă intenția Guvernului României de a crește cota de TVA aplicată industriei HORECA de la 9 la 19%.

 


De asemenea, solicită consultări publice cu organizațiile patronale din domeniu când se discută luarea unor decizii care pot afecta semnificativ acest sector.

Organizația de la Cluj a evidențiat că industria nici nu a apucat încă să-și revină după criza COVID-19:


„Abia ne revenim după pandemia de Covid 19, timp în care operatorii HORECA au fost cei mai afectați și ne vedem puși în fața unei posibile noi majorări a cotei de TVA, fără o consultare prealabilă a organizațiilor patronale, și fără să se ia în considerare efectele negative pe care le va produce această măsură afacerilor din acest domeniu! Astfel că demersul colegilor de la București este mai mult decât binevenit și sperăm să fie și auzit!”, a declarat Presedintele HoReCa Cluj, Stefan Gadola.

Consumatorii ar putea resimți o creștere de prețuri

Organizația HORA a tras un semnal de alarmă referitor la posibila creștere a TVA-ului în Horeca de la 9% la 19% și avertizează că poate o astfel de măsură „poate duce industria în colaps”.


„Considerăm o astfel de măsură ca fiind neadecvată situației și care poate duce la un declin semnificativ al afacerilor din domeniu, care abia au reușit să își reconstruiască business-ul după mai bine de 2 ani de pandemie și restricții”, a transmis HORA. 

De ce nu trebuie luată în considerare o astfel de măsură? Organizația a explicat pe larg acest lucru:


  1.  În primul rând, aplicarea unei cote reduse de TVA în Horeca este un mod de funcționare a industriei în toată Europa, nu reprezintă o excepție în România. Din contră, o creștere a TVA-ului ar plasa România pe locul 3 după Danemarca și UK, fiind astfel la risc de a pierde avantajul competitiv. În Franța se aplică un TVA de 10%, în Germania 7%, Austria 6% etc. Un sector esențial pentru economie, așa cum este considerat turismul în România, nu ar mai putea evolua în condițiile unui TVA de 19%.
  2.  Evaziunea fiscală nu are încă o soluție de a fi combătută de către stat. Organizația HORA a susținut mereu dezvoltarea sănătoasă a industriei și face față cu greu competiției afacerilor din zonele gri și negre. O soluție ar fi ca autoritățile să caute căi de a obține venituri suplimentare din aceste zone, fără să pună presiune tot pe contribuabilii corecți din sector. O creștere a TVA-ului ar avea un efect invers, creând un context în care ar crește tentația pentru evaziune.
  3.  Creșterea de TVA ar presupune automat și creșterea prețurilor, ce vor fi resimțite imediat de consumatori. Prețurile au tot crescut în ultimul an, iar operatorii sub nicio formă nu au cum să susțină o nouă creștere, mai ales la un astfel nivel. Această creștere s-ar regăsi chiar a doua zi în prețurile către consumatori și ar fi extrem de greu de asimilat de către ei, fie ei români sau străini, care oricum au multe alte opțiuni pentru petrecerea vacanței.
  4.  Contextul pe care îl traversează sectorul – revenirea după doi ani de blocaj cauzați de pandemie. Industria a fost în colaps în cei peste 2 ani de pandemie, sute de afaceri s-au pierdut, mii de oameni au părăsit sectorul. A fost cu siguranță cea mai mare criză a sectorului ospitalității din ultimii ani. De asemenea, nu mai devreme de final de 2022 am avut deja o creștere de la 5% la 9%, discutată, acceptată și asumată de operatori. Se împlinește abia un an de când industria a început să simtă o revenire, dar nu mai poate duce în cârcă o nouă măsură fiscală cu impact atât de semnificativ.  Este de neacceptat ca după doar 6 luni să se pună în discuție o nouă creștere, care nu ar aduce decât și mai multă lipsă de predictibilitate.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Criză fără precedent în HoReCa! Patronii români nu mai găsesc oameni pentru a lucra în acest domeniu

Patronii români, obligați să își vândă cafenelele și restaurantele din cauza pandemiei de Covid-19

Ultimele Stiri
abonare newsletter