Economie
România, printre țările cu cele mai mici salarii minime brute din UE. Salariul minim net nu acoperă nevoile pentru un trai decent.
România continuă să se numere printre ţările Uniunii Europene cu cele mai mici salarii minime brute pe economie.
România, printre țările cu cele mai mici salarii minime brute din UE. Salariul minim net nu acoperă nevoile pentru un trai decent.|Foto: monitorulcj.ro
Salariul minime brut pe economie în România este printre cele mai mici din UE, de 743 euro (aproximativ 3.700 lei) în semestrul al doilea al anului 2024, potrivit celui mai recent infografic publicat de Monitorul Social, un proiect al Fundaţiei Friedrich Ebert România. În semestrul al doilea al anului 2023, salariul minim brut pe economie în România era de 604 euro (aproximativ 3.000 lei).
CITEȘTE ȘI:
O familie cu doi copii are nevoie de peste 10.000 lei ca să trăiască DECENT în România
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai mare creştere a salariului minim din Uniunea Europeană, în medie de +13,7%, pe an, urmată de Lituania (+12.3%) şi de Bulgaria (+10.6%). În luna iulie 2024, România se plasa în grupa ţărilor cu salariul minim brut în preajma sumei de 1.000 euro (grupa 2 conform datelor Eurostat, de aproximativ 5.000 lei) alături de ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est.
Cu toate acestea, nivelul salariului minim în România este mai mic în comparaţie cu alte ţări din centrul şi estul Europei, precum Croaţia (840 euro), Estonia (820 euro), Lituania (924 euro), Polonia (997 euro), Slovenia (1.253 euro). La polul opus, cele mai mari salarii minime brute sunt înregistrate în ţări vest-europene precum Luxemburg (2570 euro), Ţările de Jos (2.134 euro), Irlanda (2.146 euro), Belgia (2.070 euro) şi Germania (2.054 euro).
„Ţara noastră se află în 2024 aproape de nivelurile salariilor minime brute din Bulgaria (477 euro), Ungaria (675 euro) şi Letonia (700 de euro).
Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim brut în România se va majora la 4.050 lei/lună, faţă de 3.700 lei cât este în prezent, conform unei Hotărâri de Guvern adoptate în luna noiembrie 2024. Salariul minim net, adică ceea ce angajatul primeşte în mână, va fi de 2.575 lei (515 euro) pe lună (cu deducerea de 300 lei valabilă în prezent), cu 212 lei mai mult decât la finalul anului 2024”, susţin reprezentanţii Fundaţiei Friedrich Ebert România.
Salariul minim net nu acoperă nevoile coșului minim de consum
În ciuda majorărilor constante, salariul minim net rămâne insuficient pentru a acoperi nevoile unui trai decent în România. Valoarea coşului minim de consum pentru luna septembrie 2024 se ridică la 10.450 lei pe lună pentru o familie formată din doi adulţi şi doi copii, iar pentru o persoană adultă singură, la 3.972 lei pe lună, potrivit calculelor actualizate ale coşului minim pentru un trai decent, realizate de Fundaţia Friedrich Ebert în colaborare cu Syndex România.
CITEȘTE ȘI:
România, cel mai mare declin de pe piața de muncă din UE
De la aderarea la Uniunea Europeană până în 2022, România s-a clasat în general pe locul al doilea în topul ţărilor cu cel mai mic salariu minim din UE, după Bulgaria. Începând cu 2024, se observă o uşoară apropiere de ţările din Europa Centrală şi de Est.
„Cu toate acestea, politica salariului minim din România are particularităţi care dezavantajează salariaţii. În prezent, salariul minim nu este stabilit în funcţie de ramura industrială, nivelul de pregătire profesională sau vechimea în muncă a angajaţilor”, potrivit analizei citate.
Datele recente nu oferă o imagine clară asupra sectoarelor în care lucrează cei mai mulţi angajaţi remuneraţi la nivelul salariului minim. Totuşi, studiile anterioare care au fundamentat politica salariului minim din 2016 indică faptul că aceste sectoare includ industria prelucrătoare, comerţul (atât cu ridicata, cât şi cu amănuntul), repararea autovehiculelor şi motocicletelor, hotelurile şi restaurantele. Angajaţii din aceste domenii au fost printre cei mai afectaţi de pandemia de COVID-19, fiind adesea primii trimişi în şomaj tehnic.
Evoluţia numărului contractelor de muncă plătite la nivelul salariului minim arată o creştere semnificativă în ultimii ani. Dacă în 2011 erau înregistrate aproximativ 450.000 de astfel de contracte, numărul lor a crescut constant, ajungând la 1,95 milioane (37% din totalul contractelor) în 2017 şi la 2,8 milioane (46%) în 2018. Pentru 2025, Guvernul a estimat că aproximativ 1,8 milioane de angajaţi vor beneficia de politica salariului minim.
În ultimii 35 de ani, politica salariului minim a influenţat puternic strategia de dezvoltare a României, însă ţara a rămas constant printre ultimele poziţii din Europa, indiferent de creşterile economice înregistrate. La nivel european, politica salariului minim este reglementată prin Pilonul European al Drepturilor Sociale, principiul 6, care prevede salarii minime adecvate pentru un trai decent, potrivit sursei citate,
În 2022, Consiliul şi Parlamentul European au adoptat Directiva (UE) 2022/2041, care urmăreşte să îmbunătăţească condiţiile de muncă în UE prin stabilirea unui cadru comun pentru adecvarea salariilor minime legale.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: