Economie
Traian Băsescu: România are nevoie de asistenţa FMI pentru încă doi ani
România are nevoie de asistenţa FMI pentru încă doi ani, a declarat, marţi, preşedintele Traian Băsescu, la întâlnirea cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, care a precizat că, dacă ţara noastră are nevoie de sprijin, Fondul este gata să îl ofere.
Christine Lagarde a precizat că, dacă ţara noastră are nevoie de sprijin, Fondul este gata să îl ofere"Dacă România crede că va beneficia de pe urma sprijinului FMI pentru încă doi ani, pentru a pune în practică reformele şi pentru a susţine economia într-o manieră sustenabilă, FMI se bucură să vă ajute şi să fie la masa negocierilor chiar în această săptămână", a declarat Christine Lagarde, la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Băsescu a apreciat că în perioada următoare reforma sistemului de sănătate ar trebui să devină o prioritate.
El a adăugat că băncile ar trebui încurajate să ofere credite IMM-urilor, atrăgând atenţia asupra sectorului agricol, unde nu este susţinută suficient procesarea producţiei autohtone.
De asemenea, Traian Băsescu a atras atenţia asupra importanţei restructurării companiilor de stat, sector în care economia nu e performantă. În acest context, el a apreciat că aderarea la zona euro poate deveni problematică, în cazul în care managementul nu va fi mai performant.
La rândul ei, Christine Lagarde a declarat că problemele identificate de preşedintele Băsescu în ceea ce priveşte sistemul de sănătate sunt legitime, dar şi că reformele structurale sunt esenţiale în vederea creşterii competitivităţii economice.
"Cred că problemele pe care le-aţi identificat în ceea ce priveşte reforma strategică, cu accent pe sistemul de sănătate, sunt perfect legitime. Voi verifica datele pe care le am, dar procentul din PIB alocat sistemului de sănătate - trebuie analizat şi banii trebuie să meargă pe sistemul medical şi nu pe altceva. De asemenea, a doua prioritate, reformele structurale sunt esenţiale şi cum să tratăm întreprinderile deţinute de stat pentru a le face mai atractive la privatizare sau să ne asigurăm că sunt restructurate pentru a fi competitive - sunt de asemenea sarcini pentru economia românească astfel încât să devină competitivă. (...) Nimic nu poate prospera într-o ţară dacă nu există stabilitate macroeconomică", a precizat Lagarde, potrivit Agerpres.