Economie
Cursuri doar pentru femei frumoase. Şcoală de stewardese la Cluj
La Cluj-Napoca se vor organiza cursuri gratuite de însoţitoare de bord, dar reprezentanţii proiectului vor ca acesta să continue ulterior pe bani.
La Cluj-Napoca se vor organiza cursuri gratuite de însoţitoare de bordCompania RSC Consulting, deţinută de Steluţa Racolţa, fost director general şi preşedinte al companiei de asigurări ARDAF, a câştigat un proiect european în valoare de circa 1,2 milioane de euro pentru organizarea la Cluj-Napoca a unor cursuri de formare profesională în ocupaţia de însoţitor de bord.
Proiectul se va derula în perioada mai 2014 – octombrie 2015 şi presupune formarea ca însoţitor de bord a 564 de femei tinere, frumoase, vorbitoare de limba engleză şi cu Bacalaureatul luat. Acestea sunt o parte din criteriile pe baza cărora se va face selecţia.
Teoretic, în proiect e menţionat că cele 564 de cursante vor fi recrutate din întreaga ţară, dar Steluţa Racolţa a menţionat cu ocazia conferinţei de lansare a proiectului că se va merge oarecum pe principiul „primul venit – primul servit”. Astfel, dacă numărul doritoarelor din Cluj şi din oraşele apropiate va fi foarte mare şi va permite selecţia celor 564 de cursante, s-ar putea ca o parte din sesiunile de recrutare din restul regiunilor să nu mai fie organizate.
Tinerele recrutate vor putea ca, după absolvirea acestui curs, să fie stewardese inclusiv pe linii aeriene din statele membre UE şi din Orientul Mijlociu, unde salariile ajung la 2-3.000 de dolari pe lună.
Potrivit Steluţei Racolţa, condiţiile pentru a fi acceptată la curs sunt: vârstă între 18-33 de ani, diplomă de Bacalaureat, cunoaşterea medie a limbii engleze, minim 1,60 m înălţime şi o proporţie bună între greutate şi înălţime. Steluţa Racolţa a insistat însă în timpul conferinţei de lansare pe termenul de „femei frumoase” şi le-a răspuns unor doritoare că ochelarii sau aparatul dentar nu fac deloc „casă bună” cu jobul de stewardesă.
Dacă în prezent cursurile sunt gratuite, Steluţa Racolţa speră ca la finalizarea proiectului să existe infrastructura necesară pentru continuarea cursurilor, de data aceasta însă pe bani. În România există în prezent posibilitatea de a face cursuri de însoţitor de bord în cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă din Bucureşti. Un astfel de curs costă în jur de 3.500 de euro, susţine Racolţa, care a menţionat că tot ce poate spune momentan despre viitoarea şcoală de stewardese de la Cluj este că nu va fi la fel de scumpă ca cea din Bucureşti. O altă şcoală privată pentru pregătirea însoţitorilor de bord funcţionează în Capitală din 2010 .