Economie

Noile bancnote de 10 euro intră în uz luna aceasta

Noile bancnote de 10 euro, care fac parte din seria „Europa” și care au elemente noi de siguranță și sunt îmbunătățite, vor începe să circule din 23 septembrie.

Anunţul a fost făcut de Yves Mersch, membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE). BCE își continuă astfel planul de a lansa a doua serie de bancnote euro, după peste zece ani de la intrarea în vigoare a monedei unice europene.

Noile bancnote de 10 euro seamănă cu cele emise în 2002, însă vor avea un aspect mai „proaspăt” şi vor fi mai durabile decât cele din prezent, având o suprafaţă protectoare şi reducând astfel impactul asupra mediului, având în vedere că nu vor mai trebui înlocuiote atât de des. De asemeena, noile bancnote au fost dotate cu elemente noi de siguranţă împotriva contrafacerii. Noile hârtii includ în partea dreaptă portretul unui personaj din mitologia greacă. Pe lângă portret, inclusd şi holograma Europei şi un apeduct, dar şi un număr a cărui culoare se schimbă de la verde smarald la albastru când hârtia este înclinată.


Banca Centrală Europeană va înlocui treptat şi hârtiille de 20, 50, 100, 200 şi 500 de euro, în ordinea crescătoare a valorii lor.

Anul trecut, în primăvară, BCE a pus în circulaţie noile bancnote de 5 euro din seria Europa. Bancnotele din seria Europa şi cele din vechea serie vor circula o vreme în paralel, şi nu există o limită de timp până la care vechile devize sunt convertibile.

Etichete: bce
Ultimele Stiri
abonare newsletter